Metroul din Drumul Taberei, singura magistrală construită după Revoluţie, are cei mai puţini călători. Cum se explică situaţia şi când vin noile rame de metrou

metrou drumul taberei, metrorex, valea ialomitei Sursa foto: Metrorex

Magistrala M5 din Drumul Taberei rămâne, la mai bine de o jumătate de an de la inaugurarea oficială, cea mai puţin circulată linie de metrou din Bucureşti. Singura magistrală construită de la zero după Revoluţie şi aşteptată din 2015 (primul termen promis pentru inaugurare), a avut luna trecută o medie de doar 7.000 de validări pe zi, chiar mai puţin decât M4 Gara de Nord – Străuleşti, deși M4 are mai puţine staţii, potrivit datelor oficiale transmise de Metrorex la solicitarea Economedia.

Astfel, Magistrala M5 Eroilor 2 – Râul Doamnei, cu 10 staţii, a avut în luna februarie 6.967 de validări (n.r. februarie a avut 28 de zile şi a fost vacanţă şcolară), iar în martie doar 7.081 validări.

Încă din octombrie 2020, la o lună de la inaugurarea oficială, M5 avea o medie de doar 10.000 de călători pe zi, deşi bazinul de populaţie deservit este de aproximativ 250.000-300.000 locuitori, iar linia a fost proiectată pentru un maximum de 50.000 călători/sens/oră.

Aşadar, interesul bucureştenilor pentru M5, cea mai importantă investiţie în infrastructura de transport urban, a fost scăzut încă de la inaugurarea oficială din 15 septembrie 2020. Atunci, oficialii din Ministerul Transporturilor şi Metrorex explicau numărul destul de mic de călători prin obişnuinţa deplasării cu tramvaiul 41 şi STB (n.r. mai ales pentru bucureştenii care aveau abonamente lunare), cu autoturismul personal sau transport alternativ, reducerea activităţilor economice, telemunca şi teama de infecţie cu noul coronavirus. Aceste precizări sunt în continuare valabile, dar altele sunt motivele principale.

Magistrala cu 10 staţii este deservită de doar 8 rame, iar intervalul de succedare este mare. Prima ramă nouă Alstom vine abia în noiembrie 2022

Pe M5 Drumul Taberei circulă doar 8 rame Bombardier aduse de pe M1 – M3, numărul insuficient de trenuri fiind principala explicaţie pentru intervalul mare de succedare: 12 minute la capetele Râul Doamnei şi Valea Ialomiţei, pentru intervalele de vârf 06.00-10.00 şi 13.00-20.00, în timp ce la Eroilor este de 6 minute.

În afara acestor intervale, la capetele de la bifurcaţie se aşteaptă 18 minute. Pe alte magistrale, de exemplu M2 Berceni – Pipera M2 sau M3 Dristor 1 – Preciziei, intervalul de succedare este la 3-4 minute, potrivit programului oficial Metrorex.

Practic, dacă un călător ajunge în staţie la Râul Doamnei sau Valea Ialomiţei şi pierde metroul aşteaptă aproape un sfert de oră până vine următorul tren.

Situaţia nu se va îmbunătăţi cel puţin până în noiembrie 2022, atunci când este aşteptat primul tren nou Alstom din comanda de 13 unităţi. Contractul a fost semnat în decembrie 2020 cu termen 23 de luni pentru primul tren şi o durată de 30 de luni pentru restul de 12 unităţi, potrivit Metrorex.

„Durata contractului de furnizare a celor 13 trenuri Alstom este de 30 luni, dintre care 23 luni de la semnarea contractului pentru primul tren; Eșalonat pentru trenurile 2 – 13, pe parcursul celor 7 luni rămase până la finalizarea contractului”, a transmis Metrorex, la solicitarea Economedia.

Ministerul Transporturilor a „reuşit” să cumpere trenuri noi de-abia după inuagurarea Magistralei M5, pentru că prima licitaţie a fost trucată de angajaţi ai Metrorex. În 2014, compania Metrorex a lansat o licitaţie de 1,5 miliarde lei (n.r., credit BEI) pentru achiziţia a cel mult 51 de rame de metrou, dar licitaţia a fost anulată, iar Curtea de Apel Bucureşti a dat sentinţe definitive cu suspendare pentru cei implicaţi.

Pe toate cele 5 magistrale, Metrorex pune în circulaţie aproximativ 80 de rame, cele mai vechi produse la Arad având aproximativ 40 de ani de exploatare.

Revenind la motivele pentru numărul relativ mic de călători de pe M5, mai notăm conexiunea cu M1-M3 doar la Eroilor, ceea ce înseamnă că, pentru a ajunge în zona centrală sau de business de la Pipera, călătorii schimbă metroul de două ori. Mai mult, la capetele de la Valea Ialomiţei şi Râul Doamnei (în zona Cartierului Brâncuşi sau dinspre Prelungirea Ghencea şi Domneşti) nu este nicio parcare tip Park&Ride pentru ca şoferii să-şi lase maşinile lângă gurile de metrou şi să continue deplasarea la serviciu cu metroul.

Lucrările pentru construirea M 5 Drumul Taberei au început în 2011 cu asocierea Astaldi – FCC şi termen contractual de finalizare 2015. Pentru următoarea secţiune a M5 Eroilor – Universitate – Piaţa Iancului, Metrorex încă nu a reuşit semnarea contractului de proiectare.

În cei cinci ani de la expirarea termenului de finailizare şi până la inaugurarea din 15 septembrie 2020, celebrele panouri de informare de pe şantiere „În trei ani aici va fi staţia ta de metrou” au devenit un simbol pentru exasperarea locuitorilor şi a şoferilor, dar şi a neîncrederii că linia va mai fi deschisă. Iată că, inaugurată de mai bine de o jumătate de an, singura magistrală de metrou construită de la zero după Revoluţie este şi cea mai puţin circulată.

M5 – Grafic al validărilor pe zi în lunile februarie şi martie :

FEBRUARIE 2021

Magistrala 1+3 116.521
Magistrala 2 71.498
Magistrala 4 7.139
Magistrala 5 6.967
Total General 202.126

MARTIE 2021

Magistrala 1+3 114.716
Magistrala 2 70.253
Magistrala 4 7.166
Magistrala 5 7.081
Total General 199.214

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Dar știți de ce? Intervalul orar.
    Eu, dacă merg la serviciu cu metroul intarzii cel puțin 15 minute. Dacă marg cu troleibuzul pana Politehnica și iau de acolo metroul ajung cu 10 minute înainte de începerea programului.
    Circul pe ruta Raul Doamnei – Nicolae Grigorescu, iar programul meu începe la ora 08.00.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.