Update. Lupta Metrorex cu sindicatul condus de liderul etern, Ion Rădoi: Compania cere eliberarea tuturor spațiilor comerciale din stațiile de metrou până pe 2 aprilie

Metrorex a notificat firma care administrează spațiile comerciale din rețeaua de metrou să le elibereze „în regim de urgență” și să le predea către administratorul rețelei de transport subteran până la data de 2 aprilie. Sindicatul afirmă că toate magazinele din metrou au fost construite conform legislației în vigoare și că situația spațiilor comerciale este subiectul unui proces aflat pe rol. Aceștia mai transmit că 10 trenuri nu vor mai ieși în circulație, de vineri, din lipsă de personal calificat.

Potrivit unui articol publicat de ziare.com, sindicatul controlat de liderul Ion Rădoi, în funcție de peste 20 de ani, deține în proporție de 100% firma Sindomet Servcom SRL, care a avut contracte cu Metrorex pentru spațiile comerciale și pentru spațiile de publicitate.

Metrorex își argumentează decizia prin faptul că aceste spații comerciale „pun în pericol siguranța transportului subteran, cu afectarea directă a exigențelor de securitate la incendiu şi evacuarea persoanelor în caz de urgență”.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Continuarea activității spațiilor comerciale amplasate în calea de evacuare din incinta metroului periclitează securitatea persoanelor în caz de urgență, precum și evacuarea rapidă și sigură a acestora. Mai mult, acestea creează un mediu nefavorabil pentru publicul călător prin aglomerarea mărfurilor în afara spațiului comercial, supraaglomerarea cu mărfuri combustibile, băuturi alcoolice și comercializarea produselor de patiserie”, potrivit unui comunicat al companiei.

Metrorex avertizează că „nu va ezita să ia toate măsurile ce se impun pentru a reda publicului călător condiții de transport civilizate, în siguranță și în conformitate cu standardele europene”.

Anunțul vine pe fondul multiplelor dispute în care este angajată compania cu sindicatul de la metrou, condus de fostul parlamentar PSD Ion Rădoi.

În data de 19 martie, conducerea Metrorex a propus Sindicatului de la metrou (USLM) suspendarea majorării salariale de 18% acordată angajaților la sfârşitul anului trecut, majorare care nu ar fi fost acordată în condiţiile legii, conform Raportului Corpului de Control al ministrului Transporturilor publicat în urmă cu două săptămâni. Sindicatul de la metrou a refuzat şi a plecat de la negocieri.

Un raport al Corpul de Control al Ministrului a constatat că, anul trecut, la Metrorex, cheltuielile cu salariile pentru timpul efectiv lucrat au fost de 270 de milioane de lei în timp ce valoarea totală a sporurilor acordate a fost de 234 de milioane de lei, adică 87%. De asemenea, sporul de metrou sau de tunel cuprins între 20 şi 40% a fost acordat abuziv pentru cei aproximativ 5.700 de salariaţi, deşi nu toţi lucrează în condiţii grele sau periculoase.

Metrorex a încheiat anul trecut cu pierderi (167.770,19 mii lei). ,,Măsura propusă de administraţie a fost suspendarea majorării salariale până în anul 2022. Acest lucru nu presupune pierderea drepturilor câştigate prin negociere şi doar suspendarea acestora pe o perioadă limitată”, a transmis Ştefan Paraschiv, noul director general Metrorex.

La începutul lunii, la prezentarea Raportului Corpului de Control, ministrul Cătălin Drulă vorbea despre reduceri de personal pentru a putea păstra majorarea cu 18%.

UPDATE. Cum au reacționat sindicaliștii

Reprezentanții USLM (sindicatul salariaților din metroul bucureștean) au transmis o reacție pentru „Ministrul Drulă și acoliții săi numiți în funcții de conducere la Metrorex”, după cum se exprimă sindicaliștii într-un comunicat. Despre aceștia, sindicaliștii spun că „nu au respect față de dialogul social, față de Constituția României, legile țării și față de instanțele judecătorești”.

Ce transmite USLM? „Toate magazinele din metrou au fost construite conform legislației în vigoare, cu aprobarea Metrorex, iar 80% dintre acestea sunt proprietatea sindicatelor din metrou. În acest moment Contractul de Asociere pe spațiile comerciale și situația spațiilor fac obiectul unui proces aflat pe rolul instanței de judecată. Noi USLM avem încredere în justiția din România și așteptăm cu încredere hotărârea instanței. Domnul Director General, care a fost „parașutat” politic, poate nu a luat la cunoștință aceste aspecte, dar îi cerem să nu mai vină cu asemenea „dovezi de credință” față de cei ce l-au numit și ar trebui să comunice ministerului și cetățenilor că prin proiectul de buget pe care dorește să îl impună ca semn de „loialitate” va închide Magistrala 5, deși anul trecut era un eveniment important pentru Guvernul României, iar prin concedierea masivă a mecanicilor de tren se va bloca activitatea Magistralei 2. Deja, de mâine 26.03.2021, 10 trenuri nu vor mai ieși în circulație din lipsa de personal calificat. Grija față de siguranța circulației și de obținerea fondurilor necesare bunei funcționări trebuie să primeze în activitatea Directorului General, nu grija față de cei ce l-au numit în funcție”, se arată în comunicatul sindicaliștilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: