Meta Estate Trust s-a listat pe piața AeRO a Bursei de Valori București

Meta Estate Trust_BVB

După ce a încheiat cu succes oferta publică inițială derulată în perioada 20 iulie – 2 august, prin care a atras 14 milioane lei de la investitori, compania de tip holding Meta Estate Trust a debutat astăzi pe piața AeRO a BVB.

Capitalul social subscris și vărsat al companiei este de 87 milioane RON, divizat în 75,7 milioane acțiuni ordinare  reprezentând 87,1% din capitalul social total și 11,2 milioane acțiuni preferențiale, fără drept de vot, reprezentând 12,9 % din capitalul social total.

„Ne bucurăm să avem începând de astăzi un nou emitent la Bursa de Valori București. Meta Estate Trust este a 11-a companie care se listează pe piața AeRO de la începutul acestui an. Îi felicit pentru decizia de atragere de finanțare prin intermediul pieței de capital pentru a-și pune în aplicare planurile de dezvoltare a companiei. Totodată, listarea holdingului Meta Estate Trust consolidează prezența sectorului imobiliar la bursă”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

Listarea pe piața AeRO la mai puțin de un an de la înființare este parte a strategiei companiei de creștere, care intenționează să ajungă la active de 100 milioane euro și să treacă pe piața principală a BVB.

„Avem un model de business care ne diferențiază de alți emitenți listați și suntem bucuroși că ne îndeplinim misiunea asumată de a democratiza investițiile imobiliare. Am creat premisele ca investitorii să devină parteneri de lungă durată și vom folosi mecanismele pieței de capital pentru a aduce plus valoare acționarilor. Astfel, în urma deciziei Adunării Generale a Acționarilor din aprilie, intenționăm să lansăm două emisiuni de obligațiuni în trimestrul IV al acestui an”, a declarat Eugen Voicu, Președinte al CA Meta Estate Trust.

Meta Estate Trust, companie fondată de un grup de antreprenori români cu o vastă experiență în piața de capital și cea de real estate, și-a început activitatea în urmă cu puțin peste un an. Modelul de business presupune investiții în segmentul imobiliar, cu un ciclu scurt de rotație a capitalurilor, cu focus pe segmentul rezidențial urban mare. Compania a derulat două plasamente private și o ofertă publică de vânzare de acțiuni, în urma cărora  capitalul social al companiei a ajuns la valoarea de 87 de milioane de lei. De la înființare și până în prezent, Meta Estate Trust a investit peste 17 milioane de euro în 22 de proiecte imobiliare, realizând până acum exit total din 5 dintre acestea.

“Strategia companiei până la finalul acestui an este de diversificare prin extinderea prezenței și pe alte segmente de real estate și estimăm noi investiții în active de peste 15 milioane de euro. Un alt obiectiv este realizarea unei comunicări foarte bune cu investitorii și menținerea unor standarde de guvernanță corporativă la cel mai înalt nivel. În același timp, vom acorda mare atenție lichidității și creșterii capitalizării companiei”, a precizat Oriol Casellas Deig, CEO Meta Estate Trust.v

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: