Mega-uzina de semiconductori anunțată de Intel în Europa ar putea fi găzduită de mai multe state

cipuri, semiconductori intel Sursa foto: Pexels

Gigantul american al semiconductorilor Intel ar putea recurge la mai multe țări europene pentru mega-uzina sa care va produce cipuri pe Bătrânul Continent, în fața concurenței dintre state și a solicitărilor enorme de investiții ale americanilor, potrivit BFM TV.

“Am putea plasa fabricarea într-o locație și ambalarea în alta” a declarat pentru Financial Times Greg Slater, vicepreședinte în cadrul Intel. Iar activitățile de R&D ar putea fi și ele repartizate între mai multe state membre. Această soluție ar fi mai simplă atât în plan diplomatic cât și financiar.

În condițiile în care criza de semiconductori afectează întreaga lume, Europa dorește să revină la producția de cipuri pe teritoriul său. În prezent, marea parte a producției este localizată în Taiwan.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Pentru a reduce dependența, Uniunea Europeană dorește să ajungă la 20% din producția mondială până în 2030. Iar Intel a promis “o investiție de mai multe zeci de miliarde de dolari” în Europa pentru a instala o mega-uzină.

Un proiect de care sunt interesate foarte multe state europene. Directorul Intel a fost primit de președintele Franței, Emmanuel Macron, la sfârșitul lui iunie, dar și de premierul italian Mario Draghi.

Intel caută cea mai bună ofertă și impune condiții financiare stricte pentru a putea fi competitivă în fața Asiei: nu mai puțin de 8 miliarde de euro subvenții din partea țărilor gazdă.

În fața acestei cifre, o repartizare între mai multe țări ar putea fi o soluție. Decizia urmează să fie luată până la sfârșitul acestui an.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. De ce România care este recunoscută la nivel mondial pentru specialiștii care lucrează la greu la firmele occidentale nu este nominalizată în cadrul acestei alegeri ???.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.