Mediul de afaceri, mesaj pentru aderarea la Schengen: România a făcut pași importanți înspre alinierea la standardele economice ale UE, dar nu beneficiază de avantajele frontierelor comune, deși se supune acelorași reguli. Statele membre trebuie să arate unitate

Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei Sursa foto: Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei

Mediul de afaceri reunit în Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) afirmă că mediul economic din România nu beneficiază încă de avantajele frontierelor comune ale statelor membre Schengen, deși este strâns legat de țările UE și se supune acelorași reguli de piață, iar țara noastră a făcut pași importanți înspre alinierea la standardele economice ale UE, drept urmare statele membre trebuie să arate unitate.

CDR arată că beneficiile economice și sociale ale aderării la spațiul Schengen sunt multiple, dintre care:

  • stimularea economiei, facilitând comerțul cu celelalte țări europene
  • creșterea atractivității României ca destinație pentru investiții;
  • reducerea costurilor și timpului de transport;
  • stimularea turismului prin facilitarea călătoriilor turiștilor europeni în România
  • încurajarea călătoriilor de afaceri;
  • o mai bună integrare a României în comunitatea europeană;
  • oportunități diverse pentru agenții economici care caută alternative pentru amplasarea investițiilor.

„Companiile afiliate organizațiilor membre CDR fac parte din grupuri internaționale care își desfășoară activitatea și în România, dar și antreprenorii autohtoni care au accesat piețe europene. Mediul economic din România este strâns legat de țările UE și se supune acelorași reguli de piață, fără a beneficia de avantajele frontierelor comune ale statelor membre Schengen”, transmite CDR.

Astfel, Coaliția pentru Dezvoltarea României arată că, în contextul geopolitic actual, Uniunea Europeană și statele membre trebuie să arate unitate și solidaritate cu țările care resimt cel mai puternic efectele războiului din Ucraina, așa cum s-a întâmplat cu accelerarea procesului de aderare a Republicii Moldova și Ucraina în UE.

„România a demonstrat apartenența la valorile europene și în ultimii ani, a făcut pași importanți înspre alinierea la standardele economice ale UE. Mediul de afaceri susține aderarea României la spațiul Schengen și va susține în continuare eforturile guvernamentale pentru a parcurge cât mai repede toți pașii necesari pentru finalizarea procesului de aderare”, transmite CDR.

Coaliția pentru Dezvoltarea României reunește în cele 20 de asociații membre reprezentanți ai investitorilor, antreprenorilor români și companiilor internaționale și este condusă de un Consiliu Director format din președinții și vicepreședinții a opt asociații de business: Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Camera de Comerț Americană în România (AmCham), Camera de Comerț Franceză în România (CCIFER), Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK), Confederația Patronală CONCORDIA, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Consiliul Investitorilor Străini (FIC) și Romanian Business Leaders (RBL). Coordonarea Coaliției este asigurată prin rotație de către una dintre organizațiile membre în Consiliul Director, pentru o perioadă de șase luni. În prezent coordonarea fiind asigurată de FIC prin reprezentarea de către Daniel Anghel.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: