Patronatul Medicilor Stomatologi cere revizuirea măsurilor fiscale pentru care Guvernul şi-a asumat marţi răspunderea în Parlament, argumentând că povara fiscală va afecta grav funcţionarea cabinetelor de stomatologie, cu impact negativ masiv asupra stării de sănătate a populaţiei, relatează News.ro.
„Facem apel la factorii de decizie, membri ai Parlamentului României, precum şi la Preşedintele României, pentru ca în condiţiile Constituţiei, să îşi exercite prerogativele în vederea eliminării din proiectul de act normativ «LEGE privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung» a dispoziţiilor care discriminează grav şi îngreunează exercitarea profesiei de medic stomatolog şi a tuturor celorlalte profesii liberale, în toate formele de organizare”, se arată într-un comunicat al Patronatului Medicilor Stomatologi.
Ei solicită:
1. Eliminarea prevederilor privind majorarea masivă a cuantumului contribuţiei pentru sănătate pentru o singură categorie de contribuabili, respectiv pentru persoanele care realizează venituri din activităţi independente.
2. Eliminarea prevederilor conform cărora microîntreprinderile care nu au salariaţi cu normă întreagă de lucru plătesc un impozit pe profit de 16%. Multe dintre cabinetele stomatologice nu pot asigura un program de lucru complet – normă întreagă, în lipsa pacienţilor. Mai mult, chiar dacă au program parţial de muncă, angajatorul trebuie să asigure contribuţii şi taxe la nivelul unui salariu minim brut pe ţară, pentru o normă întreagă.
3. În situaţii justificate cum sunt cele prezentate la punctul 1 (cabinetele stomatologice nu pot asigura un program de lucru complet – normă întreagă, în lipsa pacienţilor) propunem să fie exceptate de la aplicarea normelor care stabilesc plata contribuţiilor şi taxelor la nivelul unui salariu minim brut pe ţară, pentru o normă întreagă.
4. Completarea Legii nr. 95/2006 (n.r. – privind reforma în domeniul sănătăţii), astfel încât prevederile art. 517 lit. h din Legea nr. 95/2006: Membrii CMSR au următoarele drepturi: h)să beneficieze, în mod gratuit, de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, începând cu 1 ianuarie 2008, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei la asigurările sociale de sănătate, atât medicii stomatologii în activitate sau pensionari, cât şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.”, să devină aplicabile, respectiv să stabilească sursa de finanţare ca fiind FNUASS. Conform actului normativ, această prevedere trebuia să fie aplicabilă din ianuarie 2008.
”Proiectul de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung duce la sarcini fiscale împovărătoare pentru profesiile liberale. În consecinţă, apreciem că măsurile propuse în ceea ce priveşte medicii stomatologi şi nu numai, încalcă dispoziţiile Constituţiei. Putem spune că norma este contradictorie, imprecisă, lipsită de predictibilitate şi de proporţionalitate. Măsurile privind majorarea masivă a cuantumului contribuţiei pentru sănătate pentru o singură categorie de contribuabili, respectiv pentru persoanele care realizează venituri din activităţi independente, vizează înlocuirea plafoanelor de 12, respectiv, 24 de salarii minime brute pe economie la calculul contribuţiei pentru sănătate datorat de persoanele care realizează venituri din activităţi independente cu un plafon de 60 de salarii minime brute pe economie, adică de 5, respectiv de 2,5 ori mai mare faţă de plafoanele stabilite în prezent”,susţin medicii stomatologi.
De asemenea, ei argumentează că ”se instituie o diferenţă de tratament fiscal între persoanele care plătesc contribuţia pentru sănătate în limita plafonului de şase salarii minime şi cele care plătesc la nivelul unui plafon de zece ori mai mare, pentru aceleaşi servicii medicale”.
”Pentru cei care se situează sub plafonul celor 60 de salarii minime pe economie, plata contribuţiei pentru sănătate se constituie într-o dublă impozitare a veniturilor. Persoanele care desfăşoară activităţi economice independente (medici stomatologi, alte categorii de specialităţi medicale, avocaţi, etc.) nu beneficiază de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă (concediu medical) în aceleaşi condiţii cu salariaţii. Solicităm implicarea directă şi reală a corpurilor profesionale ale profesiilor liberale în dezbaterile privind aplicarea acestor măsuri pentru a nu ajunge în situaţie de suporta sarcini fiscale excesive. Medicii stomatologi sunt cei care suportă cheltuieli importante pentru asigurarea funcţionării cabinetelor în condiţiile stabilite de normele europene şi naţionale. La acestea se mai adaugă şi sarcinile fiscale crescute semnificativ, astfel că rezultatul va fi distrugerea acestei profesii. Majorarea preţurilor serviciilor medicale acordate de către medicii stomatologi nu mai este posibilă, pentru că cetăţenii României nu îşi permit asistenţă stomatologică la preţuri ce vor exploda urmare a aplicării acestor măsuri”, avertizează stomatologii.
Ei consideră că proiectul trebuie să fie revizuit, în aşa fel încât să nu fie loviţi contribuabili care deja au o fiscalitate împovărătoare.
”Povara fiscală ce urmează să fie suportată de cabinetele de stomatologie, în toate formele de organizare, urmare a schimbărilor ce sunt propuse, va afecta grav funcţionarea lor ceea ce va avea impact negativ masiv asupra stării de sănătate a populaţiei prin limitarea si mai mult a accesului la tratamente de îngrijire a sănătaţii orale”, conchide Patronatul Medicilor Stomatologi.