Marea Britanie: Inflația, la maximul ultimilor 10 ani

Inflatie

Inflația în Marea Britanie a atins în octombrie cel mai înalt nivel din ultimii 10 ani, arată datele publicate miercuri de biroul național pentru statistici (ONS), alimentând speculațiile legate de o creștere a dobânzii de intervenție, luna viitoare, potrivit agenției Reuters, citată de boursorama.com.

Indicele prețurilor de consum a crescut cu 4,2% în octombrie, în cifre anualizate, după un avans de 3,1% în septembrie.

Economiștii interogați de Reuters estimau în medie o accelerare mai moderată, de 3,9%.

“Principala presiune asupra creșterii a provenit din electricitate, gaz și alte energii”, a precizat ONS.

BoE ar putea deveni prima dintre marile bănci așe lumii care va majora dobânda de intervenție după apariția pandemiei de COVID-19. Tot mai mulți investitori și economiști se așteaptă la acest lucru în cadrul reuniunii din 16 decembrie.

Guvernatorul BoE, Andrew Bailey, a declarat luni că este “foarte îngrijorat” în ceea ce privește perspectivele de inflație și că votul său de la începutul lunii pentru menținerea ratei la 0,1% – minimul istoric – a fost foarte dificil.

ONS a anunțat marți că numărul britanicilor care dispun de un loc de muncă a crescut în octombrie cu 160.000, ceea ce arată că piața muncii rezistă bine în fața sfârșitului programului guvernamental de șomaj parțial, un element esențial pentru BoE.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: