Marea Britanie: Creşterea economiei în trimestrul doi a fost mai lentă decât s-a estimat anterior

marea britanie pod londra sursa foto: Pexels

Economia britanică a înregistrat o creştere sub aşteptări în trimestrul doi din 2024, arată datele revizuite publicate luni de Oficiul Naţional de Statistică (ONS), transmite Reuters, transmite Agerpres.

PIB-ul Regatului Unit a crescut cu 0,5% în perioada aprilie-iunie 2024, faţă de un avans de 0,6% previzionat anterior de ONS, şi după un avans de 0,7% în primele trei luni din acest an.

Analiştii se aşteptau la un avans de 0,6% în trimestrul doi din 2024.

“Economia britanică a crescut în perioada aprilie-iunie 2024 mai puţin decât s-a estimat iniţial, dar per ansamblu perspectivele privind PIB-ul s-au îmbunătăţit considerabil de la începutul anului, în urma reducerii inflaţiei, a scăderii dobânzilor şi a unei stabilităţi politice mai mari după alegeri”, a apreciat Gora Suri, economist la PwC.

Rata de economisire a gospodăriilor din Regatul Unit a urcat la 10% în trimestrul doi din 2024, de la 8,9% în primele trei luni din acest an, în timp ce PIB-ul per capita a crescut pentru al doilea trimestru consecutiv.

Banca Angliei (BoE) se aşteaptă la o încetinire a creşterii, la 0,3%, în trimestrul trei din 2024, dar spre finalul anului creşterea va fi sprijinită de reducerea inflaţiei şi de scăderea dobânzilor.

Comparativ cu perioada aprilie-iunie 2023, PIB-ul Regatului Unit a înregistrat un avans de 0,7% în trimestrul doi din 2024, în timp ce analiştii se aşteptau la o expansiune de 0,9%.

În urma revizuirii datelor ONS, pe ansamblul anului trecut, economia britanică a înregistrat o expansiune de 0,3%, uşor peste previziunea iniţială, ce indica un avans de 0,1%.

Alte date separate publicate luni arată că în septembrie preţurile locuinţelor din Marea Britanie au crescut cu 3,2%, comparativ cu perioada similară din 2023. Este cel mai semnificativ avans începând din noiembrie 2022.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: