Magistrala M4 Gara de Nord – Filaret – Gara Progresu: Ofertele la contractul de 2 miliarde de euro se depun până pe 8 octombrie/ Licitația a fost deblocată după ce contestația FCC (Spania) a fost respinsă la CNSC

Statie metrou sursa g4

Licitația în valoare de 2 miliarde de euro pentru proiectarea și execuția liniei de metrou M4, tronsonul dintre Gara de Nord și Gara Progresul, a fost deblocată, iar ofertele se depun până pe 8 octombrie. Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a respins contestația constructorului spaniol FCC Construccion SA. Licitația a fost lansată în luna aprilie.

Licitația fusese suspendată din data de 20 august, după ce constructorul spaniol FCC Construccion SA a depus contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), solicitând răspunsuri clare de la autoritate.

Primăria Sectorului 4 a primit 603 de solicitări de clarificare de la constructori, pentru Lotul 1, iar CNSC a considerat că instituția a răspuns „neclar, incomplet și nelegal” la acestea, spunând că anumite aspecte vor fi discutate și lămurite în faza de execuție.

FCC susținea că, prin răspunsul la clarificări, Autoritatea Contractantă (adică Primăria Sectorului 4) transmite în mod nelegal în sarcina antreprenorului o serie de riscuri. De asemenea, compania mai arăta că, la cele mai multe solicitări de documente suplimentare, Primăria Sectorului 4 a făcut referire vag la Studiul de fezabilitate, Caietul de Sarcini şi la alte documente din documentaţia de atribuire, fără a răspunde concret la întrebările adresate.

„Drept consecinţă, există riscul ca, chiar şi supradimensionând oferta financiară, pentru a încerca să acopere la momentul ofertării cât mai mult din riscurile şi costurile care ar putea apărea în faza de PT, în funcţie de cerinţele Beneficiarului de la acel moment (cu riscul de a nu câştiga procedura), preţul ofertei Antreprenorului să fie insuficient pentru acoperirea acestor riscuri, având în vedere limitarea legislativă a ofertării într-un maxim de 115%, conducând astfel la imposibilitatea implementării unui contract excesiv de oneros pentru Antreprenor”, se mai arată în contestație.

Amintim că, în aprilie, Primăria Sectorului 4, în calitate de lider de asociere, alături de Ministerul Transporturilor, Metrorex SA, Consiliul Județean Ilfov și Sectorul 5 al Capitalei, a lansat în SICAP procedura de licitație publică pentru demararea proiectantului și constructorului/constructorilor care urmează să extindă magistrala de metrou M4, Gara de Nord-Gara Progresul.

După atribuirea și semnarea contractului de executare a lucrărilor de proiectare și de execuție, câștigătorul/câștigătorii licitației vor avea la dispoziție un termen total de 60 de luni pentru construcția efectivă. Din acest interval, primele 10 luni sunt destinate primei faze de proiectare.

Extinderea magistralei de metrou M4, Gara de Nord – Gara Progresul va fi finanțată din fonduri europene nerambursabile, după ce Primăria Sector 4 a obținut un contract de finanțare în valoare de 2,5 miliarde de euro.

Inițial, proiectul prelungirii M4 Gara de Nord – Filaret era inclus în PNRR cu finanțare de 300 milioane euro pentru lucrări la structuri, dar, ca urmare a întârzierilor, finanțarea de 300 de milioane de euro a fost transferată la M6 pentru primele șase stații Gara de Nord – Băneasa.

Traseul noii linii de metrou M4 va avea un număr de 14 stații, ce vor fi amenajate pe o lungime totală de aproximativ 12 kilometri, între stația Gara de Nord 2 și stația Gara Progresul, și care va traversa teritoriul sectoarelor 1, 4 și 5, precum și al comunei Jilava din județul Ilfov. Cele 14 stații ale noului traseu sunt: Gara de Nord 2 – Știrbei Vodă – Bogdan Petriceicu Hașdeu – Uranus – George Rozorea – Chirigiu – Filaret – Eroii Revoluției 2 – George Bacovia – Toporași – Nicolae Cajal – Luică – Giurgiului – Gara Progresul.

Stațiile vor fi amenajate conform celor mai noi cerințe pentru securitate la incendiu și vor fi adaptate pentru un acces facil al persoanelor cu dizabilități. Stațiile vor avea și sisteme de protecție a călătorilor, inclusiv panouri de sticlă și uși automate la marginea peroanelor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: