Magistrala feroviară Bucureşti – Constanţa: CFR a primit trei oferte la licitaţia de peste 300 de milioane lei pentru modernizarea gărilor Ciulniţa şi Feteşti / Cele două staţii nu au fost modernizate „la pachet” cu reabilitarea liniei spre litoral

tren deraiat Sursa foto Lucian Luci Facebook 1

Constructorii Strabag (Austria), Alstom Transport SA (România) şi Arcada (România) au depus oferte la licitaţia CFR Infrastructură pentru modernizarea gărilor Ciulniţa şi Feteşti pe Magistrala de tren M 800 Bucureşti – Constanţa, cele două staţii fiind „uitate” în timpul lucrărilor pentru reabilitarea liniei spre litoral.

CFR Infrastructură a lansat licitaţia pentru modernizarea staţiilor Ciulniţa şi Feteşti pe 5 august, valoarea estimată fiind de aproape 320 de milioane lei. Durata contractului este de 84 de luni, din care 4 luni proiectare, 20 execuţie, respectiv 60 de luni garanţia. Principalele lucrări din caietul de sarcini se referă la asigurarea liniei pentru o viteză de 160 km/h pentru trenurile de călători, respectiv 120 km/h pentru cele de marfă, refacerea instalaţiilor de semnalizare, modernizarea clădirilor sau comoditatea îmbarcării şi debarcării călătorilor.

„Programul de modernizare din stațiile FETEȘTI și CIULNIȚA cuprinde lucrări complexe de infrastructură şi suprastructură feroviară – terasamente, linii, construcții civile și de arhitectură, lucrări de instalații, energoalimentare și de telecomunicaţii

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Obiectivele specifice ale programului sunt următoarele:

– îmbunătăţirea infrastructurii pentru creşterea vitezei de circulaţie între 120 km/h şi 160 km/h pe liniile directe din stații;

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

– mărirea capacităţii de tranzit;

– modernizarea sistemului de electrificare (25 kV) și a echipamentului de telecomunicații din cele două stații;

asigurarea interoperabilităţii prin implementarea STI, în special în ceea ce priveşte sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de încărcare (C), lungimea liniilor din staţii (min. 750 m);

modernizarea stațiilor Fetești și Ciulnița, prin îmbunătățirea condițiilor pentru utilizatorii transportului feroviar – construcția unei pasarele în stația Fetești, pasaje pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare, facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi etc.;

– modernizarea clădirilor (CED)”, a precizat CFR Infrastructură într-un comunicat de presă.

Finanţarea proiectului este asigurată din Fonduri de Coeziune şi Bugetul de Stat. Pe M 800, Bucureşti – Constanţa în această vară au avut loc trei accidente feroviare, dintre care cel mai grav chiar la Feteşti atunci când două trenuri de marfă s-au lovit, unul dintre mecanici fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.