Lucrările la drumul alternativă la DN1, care va duce la Braşov prin Valea Doftanei, ar putea fi gata în iarna anului 2025, spune ministrul Dezvoltării

Centru vechi Brașov Sursa foto: Accor

Drumul care va duce la Braşov prin Valea Doftanei, pe ruta Brădet – Săcele, ar urma să fie finalizat în iarna anului 2025, afirmă ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, citat de News.ro. El susţine că firma care a câştigat licitaţia pentru realizarea acestui proiect este una serioasă şi spune că speră ca în toamna acestui an să fie dat ordinul de începere a lucrărilor.

„Noi am făcut paşi într-o anumită direcţie, construim o variantă alternativă la DN 1, pe Valea Doftanei, de la Câmpina se merge spre Valea Doftanei – Brădet – Săcele – Braşov. Este o variantă care nu va mai trece prin staţiunile de pe Valea Prahovei şi este o variantă facilă pentru cei care vor să ajungă direct în Braşov. Est un proiect pe care îl derulăm prin Compania Naţională de Investiţii, l-am derulat încă din perioada în care eram preşedinte de Consiliu Judeţean, alături de vecinii noştri din Prahova”, a afirmat Adrian Veştea sâmbătă, la Prima Tv.

Acesta a explicat că licitaţia a fost derulată, proiectul drumului alternativă la DN 1 este în stadiul de implementare, iar în această perioadă se lucrează la proiectul tehnic.
„Sper ca în toamnă să dăm ordinul pentru organizarea de şantier şi pentru începerea şantierului, ca în următorii doi ani de la ordinul de începere să putem să avem în folosinţă acest drum care va face legătura între cele două judeţe. (…) Este un constructor serios cel care a câştigat acest proiect. Eu am convingerea că se vor mobiliza ca acest proiect să fie materializat până în iarna lui 2025”, mai spune ministrul.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Acesta consideră că factorii de decizie din prezent au datoria de a începe implementarea proiectului autostrăzii Bucureşti – Braşov, despre care se vorbeşte de aproape două decenii.
„Este un obiectiv care a început în primul meu an de primar, îmi aduc aminte atunci începeau exproprierile. Stau şi mă gândesc astăzi, au trecut cam mult, 19 ani, să fim tot în aceeaşi etapă şi cred că este obligaţia noastră, a celor de astăzi, să punctăm acest obiectiv ca îndeplinit, cel puţin să îl începem”; mai spune Veştea, care subliniază că, deşi destinaţie universitară şi turistică extrem de atractivă, Braşovul nu este legat prin autostradă de niciuna dintre regiunile României.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Nu va mai grabiti!
    Toată lumea vrea la Brașov.
    Autostrada era gata de cand sta Șova cu cortul pe acolo!
    Acum nici nu mai stiu ca exista!😯
    Iar judeteanul ăsta se va face candva!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.