Angajații de la mai multe instituții din țară protestează, luni, pentru a patra zi, cerând majorarea salariilor. Este vorba despre direcțiile de sănătate publică, inspectoratele teritoriale de muncă, casele de pensii, agențiile pentru plăți și inspecție socială din mai multe județe. Angajații de la casele de pensii au anunțat că miercuri vor organiza și o grevă de avertisment.
Ora 12.54: Cei peste 50 de angajaţi ai DSP şi de la Laboratorul de analize Giurgiu au protestat luni, pentru a patra zi, timp de o oră, în faţa instituţiei pentru rezolvarea inechităţilor salariale, relatează Agerpres.
“Şi noi facem parte din Sănătate!”, “Noi ai cui suntem?” şi “Întotdeauna sacrificaţi niciodată respectaţi!” au fost principalele texte afişate şi scandate de angajaţii DSP Giurgiu şi de la Laboratorul de Analize Giurgiu care au protestat luni, pentru a patra zi lucrătoare, consecutiv, între orele 10:00 şi 11:00, în faţa instituţiei.
Ei spun că protestele au apărut ca urmare a inechităţilor salariale pentru că salariile lor nu au mai fost majorate din anul 2018, iar cei de la Casele de Sănătate au obţinut majorarea grilei de salarizare, în timp ce solicitările DSP-urilor au fost respinse, deşi şi această instituţie face parte din sistemul de sănătate.
Angajaţii DSP Giurgiu spun că vor continua protestele şi în zilele următoare dacă doleanţele lor nu vor fi rezolvate.
Ora 12.47: Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că miercuri se întâlneşte cu sindicatele relevante care reprezintă angajaţi ai Direcţiilor de Sănătate Publică.
Anunţul a fost făcut în contextul protestelor organizate de către angajaţii Direcţiilor de Sănătate Publică din ţară, care vor să li se majoreze salariile la fel ca şi celor de la Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate.
Rafila a precizat, pentru B1Tv, că a luat legătura cu sindicatele relevante, care reprezintă angajaţi ai Direcţiilor de sănătate Publică, iar miercuri urmează să aibă loc o întâlnire la sediul Ministerului Sănătăţii. Totodată, a apreciat că revendicările sunt unele justificate, relatează Agerpres.
“O criză economică prin care trece şi România, alături de alte ţări, nu este, poate, cel mai bun moment în care poţi să rezolvi foarte multe revendicări. Au început proteste la Casa Naţională şi casele judeţene de asigurări de sănătate. Revendicările dânşilor au fost rezolvate, printr-o lege aprobată în Parlament. Ulterior, angajaţii din DSP-uri şi din cadrul Ministerului Sănătăţii au solicitat un tratament egal. Din acest punct de vedere, eu nu pot să nu înţeleg că revendicările lor sunt bazate pe o chestiune de principiu, pe care trebuie să o înţelegem, respectiv că sistemul de sănătate, fie că discutăm de administrarea sistemului de sănătate, fie că discutăm de asigurările de sănătate, trebuie privit în întregul lui şi, probabil, de aici a plecat nemulţumirea celor din DSP-uri”, a spus ministrul.
El a subliniat că soluţiile propuse trebuie să fie aplicabile. Totodată, s-a declarat convins că “pe calea dialogului”, a transparenţei şi a “bunei credinţe în abordare” se va ajunge la o soluţie.
“E foarte important de înţeles că în acest context economic dificil soluţiile trebuie să fie aplicabile, nu trebuie să fie soluţii utopice. Şi un calendar pentru rezolvarea lor”, a spus Rafila.
Pe de altă parte, Rafila a remarcat că în situaţiile în care “se satisface o anumită revendicare” salarială, apar automat alte categorii cu revendicări similare.
“Până la urmă, decizia a fost luată la nivelul Parlamentului, nu la nivelul Guvernului. A fost vorba de modificarea unei legi, care permite acest lucru. O să încerc să găsim o soluţie care să fie şi raţională şi aplicabilă, în acelaşi timp”, a spus ministrul Sănătăţii.
Ora 12.46: Inspectorii de muncă din Vâlcea au protestat luni, timp de o oră, pentru a cere salarii egale cu celelalte instituţii de control deconcentrate, protestatarii ameninţând chiar cu greva generală în cazul în care solicitările lor nu vor fi luate în seamă, relatează Agerpres.
“Am început protestul astăzi, cu o oră, după aceea o să ne aliem sindicatului din cadrul Ministerului Muncii, care din data de 23 noiembrie face greva de avertisment, iar din 27 grevă generală. Cerem şi noi salariile egale pentru muncă egală. În cadrul instituţiilor de control noi avem salariile cele mai mici. Sunt cu 2.500, 3.000, 4.000 de lei, sub nivelul celorlalte instituţii de control, cum ar fi la Finanţe, la Casa de Asigurări de Sănătate, Inspecţia Muncii, APIA, Şomajul şi chiar Casa de Pensii. Noi suntem tot instituţie de control. Cercetăm accidente mortale, explozii, munca la negru şi noi avem salariile cele mai mici din ţară dintre instituţiile de control”, a precizat Valentin Trofin, inspector de muncă în cadrul ITM Vâlcea.
Protestul salariaţilor de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vâlcea vine în contextul în care săptămâna trecută au declanşat proteste spontane şi angajaţii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică, Precum şi cei de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
De asemenea, angajaţii de la Casa Judeţeană de Pensii sunt în a doua săptămână de proteste zilnice, nemulţumirile acestora fiind legate tot inechitatea salarială între funcţionarii din instituţiile publice.
Ora 12.43: Angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Prahova, ai Casei Judeţene de Pensii şi ai Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) continuă, luni, protestele spontane faţă de nivelul salarizării din sistem.
Astfel, angajaţii DSP Prahova protestează zilnic, timp de două ore, însă în acest interval vor fi asigurate urgenţele, a declarat, luni, pentru Agerpres, directorul instituţiei, Alice Conea.
Salariaţii Casei Judeţene de Pensii protestează în intervalul orar 10.00 – 11.00, însă acţiunea nu afectează relaţia cu publicul, a precizat, pentru Agerpres, Elena Nicodim, membru de sindicat.
Potrivit acesteia, la acţiunile de protest au aderat şi salariaţi care nu sunt membri de sindicat.
În ceea ce priveşte acţiunile de protest de la AJPIS, reprezentantul instituţiei, Ana Maria Vergu, a precizat că acestea au început miercurea trecută şi vor continua zilnic în intervalul orar 10.00 – 11.00, iar miercuri va avea loc o grevă de avertisment, cu oprirea totală a activităţii şi a lucrului cu publicul.
“Dacă nu se rezolvă nimic şi nu suntem chemaţi la negocieri, din data de 27 întrerupem total activitatea cu publicul şi efectuarea plăţilor care beneficiarii AJPIS”, a precizat sursa citată.
La nivelul AJPIS Prahova, circa 99% dintre salariaţi s-au alăturat acţiunii de protest, fiind vorba atât despre membri de sindicat, cât şi personal neafiliat.
Angajaţii din subordinea Ministerului Muncii reclamă, printre altele, diferenţele salariale din sistem, condiţiile de muncă şi lipsa totală de transparenţă din sistem.
Știrea inițială: Zeci de angajaţi ai Casei Judeţene de Pensii (CJP) Buzău au organizat luni un nou protest în curtea instituţiei, ameninţând cu greva de avertisment în situaţia în care până miercuri solicitările sindicatelor nu vor fi luate în calcul de către Guvern.
Salariaţii au declanşat un protest spontan şi au afişat mesaje precum “Profesioniştii merită respect!”, “Voi vreţi austeritate, noi vrem respect şi demnitate!”, ” Tratament echitabil, fără discriminare în administraţia publică!” sau “Salariile noastre sunt ajunse din urmă de salariul minim pe economie!”
“Suntem în cea de-a treia zi de proteste. Timp de o oră suntem în curtea instituţiei să ne strigam nemulţumirile legate de salarii. În continuare asigurăm activitatea cu publicul. Dacă nemulţumirile noastre nu vor fi luate în seamă, pentru miercuri, 22 noiembrie, este programată o greva de avertisment între orele 8-10. Astăzi suntem peste 30 de angajaţi ieşiţi la protestul spontan”, a precizat, pentru Agerpres, unul dintre membrii Sindicatului naţional al instituţiilor din Ministerul Muncii, Denisa Irimia.
Angajaţii solicită salarii echitabile şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.
“Solicităm salarii echitabile, condiţii de muncă optime, alocarea unui personal suficient pentru a face faţă volumului de muncă, plata orelor suplimentare, optimizarea aplicaţiilor informatice şi nu în ultimul rând stabilitatea locurilor de muncă”, a transmis Denisa Irimia.
Greva de avertisment ar putea fi urmată de o grevă generală, au mai transmis sindicaliştii.