„Litoral Expres”, proiectul Centurii care va ocoli stațiunile Eforie și Techirighiol din sudul Litoralului, este aproape de finalizarea Studiului de Fezabilitate, contractul de execuție urmând să fie lansat în execuție în 2023, a anunțat Compania de Drumuri. „Litoral Expres” va fi un drum de mare viteză cu o lungime de 28 de kilometri care se desprinde din DN 39 Constanța – Mangalia imediat după Agigea, ocolește pe la vest Lacul Techirghiol și stațiunea Eforie Nord, zonă unde, în sezonul estival, se formează cozi kilometrice.
6 ani de la lansarea licitației
CNAIR a prezentat primele coordonate ale șoselei „Litoral Expres – Alternativa Techirghiol” în 2016 când la conducere era inginerul Cătălin Homor, iar licitația pentru Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic a fost lansată în același an. Inițial, CNAIR susținea că poate face lucrările în regie proprie, obiectiv total nerealist și astăzi. Firma Consitrans a câștigat licitația și a semnat în iulie 2019 contractul de 5,3 milioane lei, însă ordinul pentru începerea proiectării a fost dat de-abia în februarie 2020. Practic, este nevoie de aproape 3 ani doar pentru planurile unui drum rapid cu o lungime de aproape 28 de kilometri la câmpie.
Șeful CNAIR, Cristian Pistol, anunță că șoseaua din sudul Litoralului va fi finanțată din fonduri europene prin POT 2021-2027.
„Elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru construcția Alternativei Techirghiol este aproape de finalizare! După încheierea acestei etape urmează:
– avizarea indicatorilor tehnico economici în cadrul C.T.E.-CNAIR, CTE MTI și Consiliului Interministerial
– aprobarea acestor indicatorii prin Hotărâre de Guvern. În prezent Studiul Geotehnic se apropie de finalizare, iar în scurt timp vor fi încheiate și investigațiile geotehnice pentru gropile de împrumut.
Certificatul de Urbanism urmează să fie revizuit în scurt timp de Consiliul Județean Constanța.
În paralel, prestatorul va realiza Proiectului Tehnic de Execuție și documentația pentru obținerea Autorizației de Construire. Lansarea licitației pentru construcția “Alternativei Techirghiol” va fi demarată anul viitor, după finalizarea serviciilor de proiectare. Construcția acestei alternative va asigura o legătură rutieră nouă și rapidă pe cei aproximativ 28 de km, dintre Autostrada de Centură a Constanței (A4) în zona localității Cumpăna și comuna 23 August, la intersecția cu DN 39B. Noul drum va asigura atât devierea traficului de tranzit în afara localităților, cât și accesul localităților Constanța, Techirghiol, Eforie Nord, Eforie Sud, Tuzla și 23 August la infrastructura rutieră de mare viteză.
Construcția Variantei Techirghiol presupune și realizarea”: