Linia de tren Constanța – Mangalia: CFR Infrastructură a semnat contractul pentru proiectarea lucrărilor de modernizare și electrificare

CFR Infrastructură Linia Constanța -Mangalia Sursa Foto : CFR Infrastructură

Pas important pentru modernizarea liniei de tren din sudul litoralului: CFR Infrastructură a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate necesar reabilitării și electrificării căii ferate dintre Constanța și Mangalia. Licitația pentru documentația tehnică a fost lansată în mai, CFR a desemnat asocierea Baicons-ISPCF câștigătoare pe 30 decembrie, iar astăzi s-a semnat contractul pentru 7 milioane de lei și o durată de 9 luni.

Ruta Constanța – Mangalia este deservită de o linie simplă cu o lungime de 43 kilometri. Această linie este foarte circulată în timpul verii, dar trenul face peste o oră între cele două orașe, atât pentru că oprește în fiecare stațiune, cât și pentru că linia este neelectrificată. Între Constanţa şi staţiunile din sudul Litoralului, trenurile de călători circulă cadenţat dar cu tracţiune diesel, iar în sezonul estival garniturile care vin dinspre Bucureşti schimbă locomotiva electrică la Constanţa, manevră care durează câteva minute. În plus, vara climatizarea face mai greu faţă în trenurile cu tracţiune diesel.

Start pentru electrificarea și reabilitarea tronsonului Constanța – Mangalia:

CFR SA și Asocierea BAICONS IMPEX SRL – ISPCF SA au semnat contractul, în valoare de 7,7 milioane lei (fără TVA), pentru elaborarea studiului de fezabilitate, etapa I a programului de electrificare și reabilitare a liniei CF CONSTANȚA – MANGALIA (43 km), pentru viteza maximă de circulație a trenurilor de călători cu 160 km/h, respectiv cu 120 km/h pentru trenurile de marfă.

Valoarea contractului – 7.770.000 RON

Sursa de finanțare – Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), capitolul Proiecte de electrificare și reabilitare cale ferată, cu perioada de elaborare 2021- 2030.

Durata contractului – 9 luni

Obiectivele specifice ale programului sunt următoarele:

  • electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată existentă, pe tronsonul CF Constanța – Mangalia pentru creșterea vitezei de circulație a trenurilor la 160 km/h, respectiv 120 km/h;
  • creșterea numărului de trenuri de călători, prin îmbunătățirea capacității de circulație, și a numărului ce călători, între orașele Constanța și Mangalia;
  • modernizarea/consolidarea/repararea clădirilor, spațiilor destinate serviciilor pentru călători, a zonei comerciale și asigurarea facilităților pentru persoanele cu mobilitate redusă, handicap vizual, auditiv, prin corelarea cu alte proiecte de investiţii aflate în pregătire/derulare/implementare în domeniul infrastructurii rutiere/feroviare;
  • sistematizarea stațiilor CF și lucrări pregătitoare pentru dublarea de viitor;
  • dublarea tronsoanelor de cale ferată simplă, acolo unde necesitatea satisfacerii traficului prezent și de viitor o impune;
  • modernizarea echipamentului de telecomunicații, inclusiv sistemul de informare a publicului călător;
  • montarea elementelor de siguranță, rampe de acces pentru persoane cu dizabilități, garduri de protecție între linii etc.” a transmis CFR Infrastructură.
Linia Constanța -Mangalia este o continuare a Magistralei M 800 București-Constanța, componentă a Coridorului Rin-Dunăre.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Am ajuns in vara lui 2023 si nimic, ca de obicei. Vor mai trece ceva ani pana se vor negocia spagile, darurile catre ,, prelati” si abia dupa, cu voia unui ,, domn”, nu din ceruri, o sa fie reparata/ electrificata calea ferata. Atunci cand o sa fie inutile aceste modernizari. Dupa ’89 astia au stricat, nu au construit. S-a ratat electrificarea in 1990, adio!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.