Liliana Anghel, fostă angajată a SRI, propusă în Comitetul Reprezentanților Fondului Proprietatea de ministerul Finanțelor/ Acționarii sunt sfătuiți de Comitet să voteze alți candidați

liliana anghel Sursa foto: mfe.gov.ro

Ministerul Finanțelor Publice a propus-o pentru poziția de membru în bordul Fondului Proprietatea pe Liliana Anghel, o angajată a ministerului de Finanțe, fost director adjunct în ministerul Fondurilor Europene pe vremea când acesta era condus de actualul ministru al Finanțelor, Marcel Boloș. Ea a fost și angajată a Serviciului Român de Informații (SRI), conform declarației de avere.

Cum a ajuns cunoscută Liliana Anghel de opinia publică

Liliana Anghel a intrat în atenția publică după ce la data de 20 martie 2023, Cristian Ghinea, fostul ministru al Fondurilor Europene din partea USR, a scris pe Facebook că o fostă secretară de stat în minister, care după demitere s-a prezentat drept colonel SRI și reprezentant al serviciului, urmează să fie angajată pe un post de director general în ministerul condus acum de Marcel Boloș. Ulterior, ea nu s-a mai prezentat la concursul respectiv.

În declarația de avere publicată pe 24 martie 2023, Liliana Anghel scria că are funcţia de Director general adjunct la Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene. Tot acolo, ea menționa și faptul că în anul 2022 a fost angajata UM0929, Bucuresti, o unitate de militară a Serviciului Român de Informații (SRI).

În luna mai 2023, tot Cristian Ghinea anunța că Liliana Anghel urma să dea din nou concurs de director în ministerul pentru fonduri europene condus de Marcel Boloș. E vorba despre concursul pentru șefia direcției Tranziție Justă și Programe Regionale, care se va ocupa de banii UE pentru tranziția energetică.

Totuși, într-un document din data de 7 iunie 2023, de pe site-ul ministerului Fondurilor Europene, Liliana Anghel apare cu funcția de director general al Direcției Program Operațional Sănătate.

Acum, în septembrie 2023, în documentele care însoțesc propunerile pentru boardul Fondului Proprietatea, Liliana Anghel este menționată în calitatea de angajat al Ministerului Finanțelor: „Independența este afectată de faptul că Dna. Anghel este angajat al Ministerului de Finanțe care deține 6,91% din drepturile totale de vot în Fondul Proprietatea la data de 3 august 2023 (reprezentând aproximativ 11,8% din drepturile de vot în cadrul ultimei adunări generale a acţionarilor din data de 18 august 2023).”

Cine candidează pentru Comitetul Reprezentanților Acționarilor Fondului Proprietatea

În AGA din 25 septembrie vor fi aleși doi membri, pentru câte un mandat de trei ani, în Comitetul Reprezentanților al Fondului Proprietatea ca urmare a expirării a două dintre mandate la data de 15 noiembrie 2023 (Ciprian Lăduncă) și respectiv, 25 noiembrie 2023 (Ilinca von Derenthall), si au fost primite următoarele propuneri:

– pentru locul rezultat din expirarea mandatului doamnei Ilinca von Derenthal la 25 noiembrie 2023:

· Doamna Ilinca von Derenthall – propusă de FDI BT Maxim (BT Asset Management SAI SA)

· Doamna Liliana Anghel – propusă de Ministerul Finanțelor;

· Domnul Marian-Cristian Mocanu – propus de el însuși.

– pentru locul rezultat din expirarea mandatului domnului Ciprian Ladunca la 15 noiembrie 2023:

· Domnul Ciprian Lăduncă – propus de Swiss Capital S.A.

Liliana Anghel nu are susținerea Comitetului Reprezentanților

În ceea ce privește votul din 25 septembrie, Comitetului Reprezentanților le-a recomandat acționarilor Fondului următoarele:

➢ Pentru poziția rezultată ca urmare a expirării mandatului domnului Ciprian Lăduncă în calitate de membru al Comitetului Reprezentanților, Comitetul recomandă acționarilor Fondului să voteze „pentru” domnul Ciprian Lăduncă;

➢ Pentru poziția rezultată ca urmare a expirării mandatului doamnei Ilinca von Derenthall în calitate de membru al Comitetului Reprezentanților, Comitetul recomandă acționarilor Fondului să voteze „pentru” doamna Ilinca von Derenthall.

Comitetul Reprezentanților a intervievat noii candidați aflați pe lista finală. Recomandările de vot ale Comitetului iau în considerare independența fiecărui candidat, experiența cu fonduri închise de investiții, instituții financiare și piețe de capital, experiența relevantă de director ne-executiv a candidaților, precum și matricea generală de competențe solicitată de Comitet.

Planul Guvernului să pună Fondul Proprietatea să cofinanțeze o măsură din PNRR

Guvernul, prin Ministerul Finanțelor, vrea să pună Fondul Proprietatea să cofinanțeze crearea de fonduri de private equity care să investească în IMM-uri, midcaps (întreprinderi care au mai puțin de 3.000 de salariați) și proiecte de infrastructură din România, acest jalon fiind asumat de țara noastră prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Prin PNRR, România urmărește crearea a până la 20 de fonduri, cu o finanțare europeană de 400 milioane euro și o nevoie corespunzătoare de cofinanțare locală de minim 200 milioane euro.

În acest context, Guvernul, prin Ministerul Finanțelor, amintește acționarilor că mandatul actualului administrator FP, Franklin Templeton, se termină pe 31 martie 2024 și a solicitat ca pe ordinea de zi a AGA să fie introdusă „organizarea unei proceduri de selecție transparente și competitive pentru desemnarea noului administrator pe baza expertizei și experienței în domeniul investițiilor în companii industriale din România″, precum și „modificarea condițiilor de evaluare și remunerare a administratorului Fondului corespunzător cu noile obiective și în conformitate cu bunele practice internaționale″.

Fondul Proprietatea, înființat de stat pentru despăgubirea celor expropriați abuziv de comuniști

Fondul Proprietatea a fost înfiinţat de Guvernul României în decembrie 2005, pentru despăgubirea persoanelor ale căror bunuri au fost expropriate, în mod abuziv, de regimul comunist (în special în cazurile în care restituirea în natură nu a fost posibilă), prin acordarea de acţiuni la Fondul Proprietatea, în funcţie de pierderile suferite.

Fondul Proprietatea este o societate comercială pe acţiuni şi nu o instituţie guvernamentală. Prin urmare, acesta se află sub controlul Adunării Generale a Acţionarilor. Este și un important jucător în economie, iar în luna iulie a anunțat că în calitatea de acționar minoritar al Hidroelectrica, anunță că a încasat peste 8 miliarde lei din vânzarea pe bursă a participației deținute la compania de stat.

În prezent, acţiunile Fondului Proprietatea sunt tranzacţionate de către titularii acestora, în mod liber, la Bursa de Valori Bucureşti şi la London Stock Exchange.

Acţionarul iniţial unic al Fondului Proprietatea a fost Statul Român. Acţiunile emise de Fondul Proprietatea au fost transferate, cu titlu gratuit, deţinătorilor de titluri de despăgubire emise la data constituirii Fondului, dobânditorilor ulteriori sau persoanelor despăgubite prin decizii emise ulterior înfiinţării Fondului Proprietatea. Numărul acţiunilor transferate a fost stabilit prin raportarea la valoarea titlurilor de despăgubire deţinute.

Valoarea iniţială nominală a unei acţiuni emise de Fondul Proprietatea a fost de 1 RON. Ca urmare a mai multor distribuţii de numerar, valoarea nominală a unei acţiuni emise de Fondul Proprietatea este în prezent 0,52 RON, începând cu 16 iunie 2017.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. O cunosc personal. Mi-a fost colega de facultate. A născut 2 copii în cei 4 ani de studiu, venea din 5 zile 2, 3, alteori lipsească cate o săptămână, media cred, în jur de 6, sau 7 pe fiecare an de studii desi s-ar putea sa spun mult. O mediocra din toate punctele de vedere. Apoi la DGASPC ARGES băgată în diverse combinații după ce a ieșit vie dintr-un accident de mașină destul de urat. Brusc pleacă la București ceva sefulita, e si soție de preot….hmmmm, …. nu știam ca protestele sunt asa carierista…..
    Deja îmi vine sa râd!

  2. Madama e o diversiune sau are misiune, tinta se pare ca e administratorul… se produc prea multi bani si gura noastra nu bea nici o friptura…?

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.