Liderii de business critică închiderea circulației pe Valea Oltului, fără consultare și cu anunț de pe o zi pe alta: Nota de plată va fi suportată de transportatori, companii, afaceri locale, localnici și turiști

transportator, camion, sofer, trafic, masini Sursa foto: Pixabay

Romanian Business Leaders (RBL), organizație care reunește lideri ai marilor companii din România, critică modul în care a fost anunțată închiderea circulației pe Valea Oltului, fără consultare și de pe o zi pe alta, și spune că vor fi afectați astfel transportatorii, companiile, afacerile locale, localnicii și turiștii.

Mediul de afaceri critică modul în care, tot mai des, în ultima vreme, măsurile care afectează companiile sunt luate fără consultare și de pe o zi pe alta, cum a fost și introducerea e-TVA.

„Vara aceasta a debutat cu surprize aproape săptămânale din partea Guvernului pentru mediul de afaceri din România. Miercuri, 3 iulie, Ministrul Transporturilor, domnul Sorin Grindeanu, a anunțat că, în intervalul 8 iulie – 9 august, circulația rutieră pe Valea Oltului va fi închisă pe timpul zilei. După ce săptămâna trecut atrăgeam atenția asupra heirupismului măsurilor fiscale, constatăm, cu multă îngrijoare, că acest mod de funcționare, fără consultare, analize de impact și predictibilitate, a devenit unul uzual. Cerem consultări reale, nu de formă, apriori și într-un termen care să permită reacția și pregătirea mediului privat și a tuturor celor afectați! Nu măsura în sine este problematică, ci modul în care s-a făcut anunțul, aproape de pe o zi pe alta fără considerarea impactului asupra tuturor actorilor din societate. Credem că siguranța rutieră trebuie să primeze, însă blocarea unei artere importante doar pentru o etapă preliminară a autostrăzii Pitești – Sibiu, trebuie să fie însoțită, neapărat, și de o strategie care să prezinte alternativele pentru o execuție de calitate și fără presiune a unei astfel de măsuri”, atrage atenția RBL.

Romanian Business Leaders susține că nota de plată pentru această decizie luată în pripă va fi suportată de:

  • Transportatori – sunt nevoiți, brusc, să calculeze noi rute mult mai lungi care implică automat timpi mai mari de condus, costuri crescute cu resursa umană, costuri crescute pentru consumul de combustibil și chiar pentru marfa transportată.
  • Companiile din diverse sectoare cheie pentru economie – Valea Oltului reprezintă o cale rutieră strategică pentru industria automotive din România, pentru comerțul cu produse alimentare refrigerate și congelate (principalele depozite logistice care alimentează operatorii la nivel național sunt în Turda, București, Ploiești și Constanța), pentru industria prelucrătoare și nu numai.
  • Afacerile locale, de la cele care activează în turism, industria agicolă, industria organizării de evenimente și multe altele care trebuie să găsească, peste noapte, planuri de rezervă care să le asigure continuitatea afacerii.
  • Locuitorii din zonele deservite de Valea Oltului vor avea de suferit doar dacă ne gândim la accesul restricționat sau limitat în cel mai bun caz, la serviciile de urgență și la mobilitatea pentru deplasările personale sau în interes profesional.
  • Turiștii care îți plănuiseră pentru vara această concedii în zona sau care aveau de gând să tranziteze Valea Oltului pentru a se deplasa în vacanță.

RBL avertizează că deciziile strategice nu pot fi luate și comunicate ad-hoc, fără a da timpul necesar, mediului privat și cetățenilor, să se pregătească pentru impactul unor astfel de măsuri. „Valea Oltului reprezintă o cale rutieră de interes regional și strategic, unde avem nevoie de infrastructură rutieră de mare viteză, cât și de lucrări de întreținere pentru aceasta, dar considerăm că modul în care a fost luată și comunicată această decizie, fără consultarea celor afectați și fără a oferi imediat soluții remediale, reflectă un dialog șubred, nicidecum un parteneriat între decidenții politici și companiile private din România”, conchid liderii din mediul de business.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: