Licitația PNRR de 2,4 miliarde lei pentru 20 de trenuri InterRegio, contestată la CNSC. Alstom cere în contestație ca ofertele să fie calculate în Euro

tren cfr calatori

Compania Alstom a depus o contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) prin care solicită ca ofertele la licitația Autorității pentru Reformă Feroviară pentru 20 de trenuri electrice să fie calculate în Euro. ARF a lansat noua licitație RE-IR 2 pentru alte 20 de trenuri de lung parcurs pe 23 noiembrie după ce procedura anterioară a fost anulată pe 1 noiembrie pe motiv că nu au fost oferte. Primele trenuri noi pe care ARF le-a cumpărat de la Alstom în această primăvară vor intra în circulație la sfârșitul anului viitor (detalii aici)

Contractul finanțat prin PNRR pentru cel puțin 20 de noi unități este cuprins între 1,2 și 2,3 miliarde lei. Pentru o perioadă de mentenanță de 15 ani, contractul finanțat din PNRR este de 240 de milioane de euro și ajunge la aproape o jumătate de miliard de euro dacă se dublează la 30 de ani durata mentenanței și se suplimentează numărul de rame cu încă 9 unități.

Totodată, Alstom arată în contestație că, solicitarea costului în euro asigură egalitate de tratament între ofertanți. În plus, toate costurile pentru proiectarea, construirea și livrarea produselor sunt suportate de ofertanți în Euro, mai arată Alstom, iar prin durata contractului cuprins între 28 și 43 de luni pentru livrare se va pierde mult din cursul valutar.

„Autoritatea pentru Reformă Feroviară – A.R.F. intenționează să realizeze, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), achiziția de material rulant nou (20 unități) de tip inter-regional și servicii de mentenanță și reparații RE-IR. Materialul rulant va fi utilizat pe rutele aflate sub contractele de servicii publice (CSP) atribuite în mod competitiv operatorilor de transport feroviar de călători în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr.1370/2007 și cu prevederile legislației din România. Achiziția va consta în: A) PRODUSE: 1) 20 rame electrice inter-regionale RE-IR (18 rame+2 unități de rezervă), destinate transportului feroviar de călători inter-regional (de lung parcurs), conform cerințelor minimale specificate în Caietul de Sarcini (CS); 2) Alte dotări și accesorii, conform cerințelor specificate în CS. B) SERVICII: 1) Mentenanță și reparații pentru o perioadă de 15 ani. Serviciile sunt necesare funcționarea respectivelor rame RE-IR, conform cerințelor specificate în Caietul de Sarcini”, arată detaliile din SEAP.

Prețul ofertei reprezintă 70% din contract, iar ofertele pot fi depuse până pe 10 ianuarie 2023.

Ramele electrice noi trebuie să ofere o capacitate de cel puțin 160 de locuri pe scaune, 160 de locuri în picioare și 16 locuri pentru biciclete. Livrarea se va face în termen de maximum 4 ani de la semnarea contractului, durata totală fiind de 34 de ani (include și întreținerea) Traseele pe care vor circula noile trenuri electrice sunt:

  • Oradea – Cluj Napoca – Sighișoara – Brașov
  • Cluj Napoca – Alba Iulia – Simeria (Deva) – Târgu Jiu – Craiova – Calafat
  • Brașov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Iași
  • Brașov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Suceava
  • Galați – Mărășești (Focșani) – Bacău – Iași
  • Galați – Mărășești (Focșani) – Bacău – Suceava
  • Galați – Brăila – Constanța – Mangalia
  • Iași – Bacău – Mărășești (Focșani) – Barboși (Galați) – Brăila – Constanța – Mangalia
  • Suceava – Bacău – Mărășești (Focșani) – Barboși (Galați) – Brăila – Constanța – Mangalia
  • Giurgiu – București – Ciulnița (Slobozia) – Călărași.

Serviciile vor fi oferite, inițial, pe liniile deja electrificate la momentul punerii în circulație a trenurilor. Însă acestea vor fi extinse odată cu punerea în funcțiune a instalațiilor pentru asigurarea tracțiunii electrice (Cluj Napoca – Oradea, București – Giurgiu, Constanța – Mangalia). În PNRR este prevăzută achiziția a 20 de trenuri destinate traficului de lung parcurs, care vor deservi principalii poli de creștere economică ai României – București, Cluj, Iași și Timișoara. S-a acordat prioritate rutelor care leagă orașele principale și orașele secundare, precum și servicii de conectare a acestora, pentru a contribui la reducerea poluării din transporturi.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: