Licitația pentru achiziția a 40 de trenuri electrice a fost anulată, pentru a doua oară, la doi ani și jumătate de la lansarea primului concurs. Președintele ARF spune că așa s-a deblocat „o situație fără ieșire”

tren cfr calatori

Autoritatea de Reformă Feroviară a anunțat luni că a anulat licitația pentru achiziția a 40 de trenuri electrice regionale (RE-R), cel mai mare contract de achiziție material rulant din România, și că va organiza o nouă licitație pentru aceste rame. Licitația a fost lansată inițial pe 3 aprilie 2019, adică acum aproape doi ani și jumătate, și a trecut deja prin amânări, suspendări și o altă anulare. Președintele ARF susține însă că prin această măsură s-a deblocat o procedură de achiziţie „care părea că se află într-o situaţie fără ieşire”.

„Vineri, 20 august 2021, a fost finalizată implementarea măsurilor dispuse în Decizia […] Curţii de Apel Bucureşti (CAB), prin care ARF a fost obligată să identifice o modalitate unică de calcul a consumului de energie electrică şi să reevalueze ofertele din punct de vedere energetic, în măsura în care este posibilă compararea acestora, iar în ipoteza contrară să anuleze procedura de atribuire. În acest sens, precizăm că ARF a cooptat experţi tehnici externi, care au oferit consultanţă de specialitate şi au întocmit rapoartele tehnice respective. În aceste condiţii, ARF a decis anularea procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică privind ‘Achiziţia de material rulant nou destinat transportului regional şi suburban feroviar de călători (trenuri electrice regionale RE-R)”, se arată într-un comunicat al ARF.

Autoritatea afirmă că va organiza, în cel mai scurt timp, o nouă licitație, ce va avea același obiectiv, după parcurgerea etapelor legale privind soluţionarea eventualelor contestaţii.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), Gigi Gavrilă, a declarat pentru Agerpres că prin această măsură s-a deblocat o procedură de achiziţie „care părea că se află într-o situaţie fără ieşire”.

„Prin această măsură a Comisiei de evaluare s-a deblocat o procedură de achiziţie care părea că se află într-o situaţie fără ieşire, dar în acelaşi timp se deschide calea demarării unei noi proceduri de licitaţii publice pentru achiziţia de rame electrice regionale RE-R, care va fi organizată de către ARF, imediat ce vor fi îndeplinite toate prevederile legale”, a declarat Gavrilă.

Este a doua oară când licitația pentru 40 de rame electrice regionale este anulată. Prima licitație, lansată pe 3 aprilie 2019, a fost anulată în iunie 2020 de către Tribunalul București, după o contestație depusă de Alstom. Ulterior, Alstom a înaintat recurs la decizia Tribunalului București de anulare a licitației. Recurs împotriva deciziei de anulare a licitației au formulat apoi și Astra Vagoane Călători, chinezii de la CRRC Qingdao Sifang, precum și ARF.

Anul trecut însă licitația a fost reluată. Pe 12 noiembrie 2020, Curtea de Apel București (CAB) a decis continuarea mega-licitației pentru achiziția a 40 de trenuri regionale. De asemenea, CAB a obligat Autoritatea pentru Reformă Feroviară să reevalueze ofertele tuturor celor trei concurenți: asocierea CRRC Qingdao Sifang – Astra Vagoane Călători, Alstom și Siemens Mobility.

Contractul pentru achiziția a 40 de trenuri electrice regionale RE-R se ridică la 1,707 miliarde de lei fără TVA, cu posibilitatea suplimentării cu încă 40 de rame electrice, care ar ridica valoarea totală a contractului la 4,5 miliarde lei. În contract intră şi mentenanţa acestora pe o perioadă de 15 – 30 ani de la livrarea fiecărei rame electrice, urmând ca acestea să fie livrate în termen de 32 de luni de la semnarea contractului.

Noile rame ar trebui să circule cu viteză maximă de 160 km/h. Finanțarea proiectului este asigurată din Programul Operaţional Infrastructură Mare – POIM, iar cofinanțarea este asigurată de la bugetul de stat. ARF are calitatea de beneficiar direct în cadrul POIM, în condiţiile prevăzute în Ghidul solicitantului, pentru fondurile alocate sectorului de transport feroviar.

În paralel, ARF mai derulează o licitație pentru achiziţia a 20 de trenuri electrice noi inter-regionale. Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă declara luna trecută că Autoritatea pentru Reformă Feroviară va semna „în cel mult două luni” contractul cu producătorul Alstom pentru achiziţia celor 20 de trenuri electrice noi, cu posibilitatea de suplimentare a contractului la 37 de rame.

Trenurile vor avea o capacitate de 350 de locuri, iar contractul poate fi semnat după ce a rămas o singură ofertă prin efectele OUG care exclude companiile din China de la licitaţiile publice, a explicat ministrul.

Întrebat despre posibilitatea de noi contestaţii pentru această licitaţie, Drulă a explicat că este ultima şansă pentru ARF să încheie această licitaţie (n.r Drulă a susţinut de mai multe ori că instituţia nu şi-a făcut treaba şi că ar putea fi desfiinţată), iar oferta Asltom pentru trenuri inter-regionale a rămas singură după excluderea asocierii CRRC Qingdao – ASTRA ARAD.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: