Senatul va dezbate, miercuri, în plen, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă pentru modificarea Legii offshore care reglementează operaţiunile petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol atât în perimetrele petroliere offshore, cât şi onshore de adâncime, stabilind că statul român va avea drept de preempţiune la achiziţia gazelor naturale, transmite Agerpres.
Comisiile pentru buget-finanţe şi pentru energie din Senat au dat, marţi, raport comun de admitere asupra Legii offshore privind exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, cu 17 voturi „pentru” şi două „împotrivă”.
În cadrul şedinţei, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a subliniat că prin modificarea actualei legi se vor debloca investiţiile din Marea Neagră şi vor fi accelerate investiţiile în onshore-ul de adâncime, se va asigura securitatea în aprovizionare a ţării, în caz de criză energetică, iar România va putea deveni şi furnizor de securitate energetică regională, după ce va produce mai mult decât va consuma.
El a menţionat că, faţă de legea iniţială, la regimul fiscal, acel impozit pe venitul suplimentar a fost practic eliminat.
„Prezenta lege stabileşte unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi de abandonare, precum şi a lucrărilor/ lucrărilor la sonde aferente operaţiunilor petroliere, desfăşurate de titularii de acorduri petroliere cu privire la perimetrele petroliere offshore şi onshore de adâncime, în conformitate cu prevederile acordurilor petroliere încheiate între titulari şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. În situaţia în care un titular este parte la un acord petrolier care se referă atât la perimetre petroliere localizate pe uscat, cât şi la perimetre petroliere offshore sau are calitatea de titular atât al unui/ unor acord/ acorduri petrolier/ petroliere care se referă la perimetre petroliere localizate pe uscat, cât şi la perimetre petroliere offshore, prevederile prezentei legi se aplică numai referitor la operaţiunile petroliere desfăşurate cu privire la perimetrele petroliere offshore şi onshore de adâncime”, prevede proiectul.
Actul normativ stipulează o modificare a regimului de redevenţe şi a regimului fiscal specific aplicabil activităţilor de explorare, dezvoltare, exploatare şi abandonare.
Reamintim însă că proiectul de modificare a legii offshore, menit să deblocheze investițiile pentru extragerea gazelor de la Marea Neagră, asumat de înșiși liderii coaliției de guvernare din România, riscă să fie neconstituțional, atrage atenția Consiliul Legislativ, care a acordat un aviz favorabil inițiativei legislative, dar cu numeroase observații. (Detalii, AICI)
Totodată, proiectul ar putea ridica probleme de concurență, arată opinia Consiliului Concurenței. (Detalii, AICI)
În 2018 a fost votată o lege offshore care este în vigoare, iar acum coaliţia de guvernare, prin semnătura a cinci iniţiatori – preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi liderul grupului minorităţilor reprezentate în Parlament, Varujan Vosganian, – a depus această iniţiativă la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offhsore va fi dezbătută, după votul Senatului, de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, spunea că legea offshore va fi adoptată în această sesiune parlamentară, având în vedere că s-a solicitat dezbaterea acesteia în Parlament în procedură de urgenţă. „Eu cred că va fi adoptată în cursul lunii mai atât de camera superioară, cât şi de Camera Deputaţilor şi trimisă la promulgare”, potrivit lui Virgil Popescu.
- Citește aici proiectul final: Proiect de lege offshore / Nota de fundamentare
Principalele diferențe și noutăți față de vechea lege offshore din 2018:
Pragul de preț al gazului
Legea din 2018, care a blocat investițiile pentru exploatarea gazului din Marea Neagră, stabilea că investitorii plăteau impozit (progresiv) asupra veniturilor suplimentare obținute din creșterea prețului la gaz, atunci când prețul gazului trecea de 45,71 lei/MWh.
În prezent, în contextul scumpirilor accentuate, prețul real al gazelor este mult mai ridicat.
Așadar, noul proiect de lege stabilește că producătorii vor plăti impozit (progresiv) suplimentar când prețul gazului va trece de 85 lei/MWh.
Impozitare progresivă
Impozitul asupra veniturilor suplimentare va fi tot progresiv, iar cotele vor crește de la 15% la 70%, în funcție de prețul de vânzare a gazelor naturale, astfel:
- 15% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 85 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 100 lei/MWh;
- 30% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 100 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 115 lei/MWh;
- 35% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 115 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 130 lei/MWh;
- 40% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 130 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 145 lei/MWh;
- 50% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 145 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 160 lei/MWh;
- 55% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 160 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 175 lei/MWh;
- 60% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 175 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 190 lei/MWh;
- 70% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 190 lei/MWh.
Deducerile vor crește de la 30% la 40%
Legea veche din 2018 prevedea că investitorii își pot deduce maxim 30% din impozitul pe veniturile suplimentare, pentru investiţiile efectuate în segmentul upstream.
Noua lege crește cota și prevede că investitorii își pot deduce 40% din totalul impozitului pe veniturile suplimentare.
În plus, va fi eliminată limitarea deducerii investițiilor pentru calculul impozitului pe profit, pentru a asigura respectarea principiului Codului Fiscal care prevede ca toate sectoarele de activitate să fie tratate uniform. „În prezent, această limitare împiedică operatorii offshore să deducă amortizarea tuturor investițiilor efectuate, datorând impozit pe profit la o bază impozabilă artificial mărită, fiind astfel discriminați comparativ cu restul agenților economici”, arată documentul.
Fără restricții la vânzare
Vechea lege îi obliga pe investitori să vândă pe piața din România 50% din gazele naturale obținute din perimetrele offshore ale Mării Negre.
Noua lege arată că investitorii „au dreptul de a comercializa în mod liber hidrocarburile produse din perimetrele petroliere respective, la prețurile și în cantitățile determinate de către aceştia, în acord cu legislatia națională precum si cu principiile Uniunii Europene de piață liberă”.
Totodată, investitorii „nu pot face obiectul unor restrictii referitoare la preţ, comercializare, ofertare şi/sau vânzare a hidrocarburilor după data de 31 decembrie 2022, cu excepţia prevederilor legale obligatorii din România precum si ale Uniunii Europene”.
Acest lucru nu se va mai schimba în viitor, deoarece legea prevede că aceste drepturi li se acordă investitorilor „pe toată durata derulării acordurilor petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore și onshore de adâncime”.
Există o singură excepție: situația de criză energetică sau de distorsiune a aprovizionării cu gaze naturale a României. În această situație, Guvernul, prin Hotărâre de Guvern, la propunerea Ministerului Energiei, poate lua măsuri de vânzare cu prioritate în România, a cantităților de gaze naturale extrase din perimetrele respective.
Taxele nu se vor schimba pe toată durata acordurilor
Noua lege prevede că regimul de redevenţe şi regimul fiscal specific nu se vor modifica, indiferent sub ce formă, în favoarea sau în defavoarea investitorilor, pe toată durata acordurilor.
Au fost eliminate cotele obligatorii de angajați și servicii din România
Legea veche obliga investitorii să achiziţioneze bunuri şi servicii de la operatori economici din România şi spaţiul Uniunii Europene. Cel puţin 25% din numărul mediu anual de angajaţi utilizaţi în vederea derulării acordurilor trebuiau să fie cetăţeni români cu rezidență fiscală în România.
Aceste prevederi nu au mai fost incluse în noua lege.