Legătura Clujului la Autostrada Transilvania : licitația pentru execuția Drumului Expres A 3-DN 1 Tureni a fost publicată în SEAP. Drumul de 5 kilometri costă 570 de milioane lei și are termen de execuție de un an și jumătate

Cluj Napoca Emerging Europe sursa foto: Emerging Europe

Licitația pentru execuția Drumului Expres de legătură între Autostrada Transilvania A 3 și DN 1 -Tureni a fost publicată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), valoarea contractului fiind de 569 milioane lei, iar durata de realizare de 18 luni. Lungimea Drumului Expres este de 4,9 kilometri, iar alți 10 kilometri reprezintă lungimea bretelelor de la nodurile A 3 și DN 1 (bretelele vor avea două benzi).

Profilul este de drum expres cu o lățime a benzii de circulație de 3,5 metri, un acostament lat de 2,25 metri și spațiu median de 3 metri lățime unde se montează separatoarele de sens. Sunt prevăzute 7 poduri și viaducte din care cel mai lung va fi la kilometrul 4 peste Valea Racilor, un viaduct cu 6 deschideri și o lungime totală de 258 de metri din care tablierul are 246 metri. A doua structură ca lungime este un pasaj peste Drumul Județean 103 Z, pod de încrucișare cu o lungime de 158 metri, conform caietului de sarcini pe care l-a consultat Economedia. Acest drum Expres este necesar pentru asigurarea unei legături mai rapide pentru accesul în Municipiul Cluj-Napoca din Autostrada Transilvania, în prezent accesul fiind posibil prin municipiul Turda (zona de Sud) sau prin Vest, prin Floreşti şi DN 1, unul dintre cele mai aglomerate tronsoane din România (peste 50.000 autovehicule/zi).

Proiectul este derulat de CNAIR prin Regionala de Drumuri Cluj, a transmis primarul Emil Boc : ,,Valoarea devizului general aprobat conform H.G. 853/30.06.2022 este de 788.787.897 lei cu TVA. Proiectul are asigurată finanțarea necesară pentru implementarea lucrărilor. Acest proiect va contribui la descongestionarea traficului din Cluj – Napoca, zona Baciu – Cluj-Napoca – Bulevardul Muncii – Apahida. Traficul greu care azi se descarcă de pe autostrada la Gilău – Nădășel și pleacă în direcția Maramureș sau Bistrița va ocoli municipiul Cluj-Napoca utilizând drumul expres nou propus în zona Tureni și centura ocolitoare Vâlcele – Apahida. De asemenea, traficul Gilău – Cluj-Napoca va fi diminuat având în vedere posibilitatea utilizării unei alte conexiuni cu Autostrada Transilvania, cea propusă prin acest proiect. Felicitări echipei DRDP Cluj-Napoca pentru implicare și profesionalism și, nu în ultimul rând, Ministerului Transporturilor și CNAIR pentru finanțare și implicare în promovarea proiectului”.

Proiectul este finanțat din fonduri europene, POT 2021- 2027, iar ofertele pot fi depuse până pe 10 aprilie. Oferta financiară primește un punctaj de 80 %, pentru perioada de garanție a lucrărilor suplimentară celei minime de 5 ani se acordă alte 10 puncte, iar pentru metodologia de lucru și graficul de execuție (Gant) restul de 10 %.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Drum Expres A 3-DN 1 unde duce și cu cine se conectează?
    Cu Autostrada care se va termina după 2040?😮

  2. Scoate traficul greu din Turda, practic toti cei care merg spre Cluj Napoca si cele 4 jud din nordul tarii (MM, SM, SJ, BN) este un balon de oxigen. Bonus : Turda va avea centura. Numai de s ar face odata!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.