Lanțul de cafenele 5 to go deschide birouri regionale de franciză la Iași, Cluj și Timișoara

Cafenea 5 to go_exterior

Lanțul de cafenele 5 to go menține obiectivele de extindere setate pentru perioada următoare și deschide, începând cu luna iunie 2024, trei birouri regionale de franciză, la Iași, Cluj și Timișoara, măsură care va asigura o acoperire optimă a acestor zone importante pe harta prezenței brandului în țară, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

„Decizia este una strategică, necesară în etapa actuală de dezvoltare accelerată, prezența fizică a unei echipe specializate contribuind semnificativ la o mai bună gestionare a relației cu potențialii francizați parteneri, la care se adaugă îmbunătățirea timpului de selectare și validare a spațiilor  adecvate pentru cafenele și o detectare mai facilă a oportunităților de business care apar în aceste orașe. Cu un număr de 580 de cafenele deschise în acest moment, 5 to go targetează un total de 650 de locații până la finalul anului și atingerea bornei de 1.000 de cafenele în următorii 4 ani. În jur de jumătate din numărul total de cafenele 5 to go se află la București, iar expansiunea propusă presupune atât consolidarea prezenței în orașe cu un număr semnificativ de cafenele 5 to go deja deschise, precum Constanța, Oradea, Suceava, Iași, Cluj și Timișoara, cât și accesarea unui număr de aproximativ 40 de orașe noi”, se arată în comunicat

„Ne-am propus un ritm alert de dezvoltare la nivel local, iar din analizele făcute recent reiese că putem ajunge 1000 de locații în România într-un timp chiar mai bun decât cel propus, dacă susținem acest demers prin acțiuni concrete, complementare celor pe care le-am implementat până acum, care să ne aducă mai aproape de zonele pe care le vizăm și să ne păstreze cât mai conectați cu cei care vor franciza aici. Una dintre aceste măsuri este deschiderea celor trei birouri locale, despre care am convingerea că ne vor ajuta în scalarea businessului“, declară Radu Savopol, cofondator 5 to go.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: