Klaus Iohannis l-a desemnat premier-candidat pe Dacian Cioloș

Klaus Iohannis FOTO Presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat luni seară pe Dacian Cioloș drept candidat la funcția de premier. Nominalizarea a venit la finalul consultărilor de la Cotroceni între șeful statului și reprezentanții partidelor parlamentare. USR e singurul partid care a propus un premier, în persoana lui Dacian Cioloș, președintele partidului, potrivit G4Media.

Declarațiile lui Klaus Iohannis:

  • Am avut azi consultări cu partidele după moțiunea de cenzură. În toate discuțiile am reiterat importanța unor chestiuni care trebuie rezolvate: pandemia, creșterea prețurilor la energie. E foarte important să beneficiem de sumele mari din PNRR și să nu dăm cu piciorul la această oportunitate
  • Am reiterat importanța pregătirilor pentru iarnă. Acestea sunt chestiunile importante pentru români
  • Partidele au venit cu diferite abordări și propuneri
  • Eu am reținut o propunere pe care o voi pune în practică. Am decis să îl desemnez pentru poziția de candidat de premier pe Dacian Cioloș

Dacian Cioloș (52 de ani, din Sălaj) a fost ales președintele USR la începutul lunii octombrie, când l-a învins pe Dan Barna. El a mai fost premier în perioada noiembrie 2015 până în ianuarie 2017, fiind numit în fruntea unui guvern de tehnocrați susține de PSD și PNL după tragedia din clubul Colectiv.

Cioloș, de profesie inginer horticultor, a fost comisar european pentru Agricultură în perioada 2010 – 2014, anterior fiind ministru al Agriculturii.

Singurul partid care a propus un nume de premier a fost USR, care a mers la Cotroceni cu Dacian Cioloș ca posibil candidat la funcția de prim-ministru. PNL a anunțat că nu are o majoritate, iar PSD a insistat pentru declanșarea alegerilor anticipate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: