Liderii coaliţiei de guvernare ar putea cădea de acord cel mai probabil vineri asupra proiectului legii offshore, care va merge în Parlament, a anunţat vicepremierul Kelemen Hunor, liderul UDMR.
“Am discutat şi astăzi despre legea offshore. Se întoarce Popescu (ministrul Energiei – n.r.) din Israel şi vom semna, liderii coaliţiei, probabil vineri şi depunem proiectul de lege. Merge proiectul de lege în Parlament. (…) Nu e vorba de estimări. Dacă noi am fi făcut o lege ca lumea în 2017, atunci probabil că în 2023-2024 puteam să începem exploatarea”, a declarat Kelemen Hunor la B1 TV.
El a adăugat că, pentru offshore, 2026 este termenul realist şi a atras atenţia asupra faptului că, după adoptarea legii, trebuie atraşi investitori.
“Până în 2026, noi mai trebuie să rezolvăm o grămadă de probleme de infrastructură, trebuie să rezolvăm consumul intern, dacă vrem într-adevăr să avem şi produse cu valoare adăugată, industria petrochimică. Trebuie gândit ce investitori vom mai atrage în această perioadă, de până în 2025 – 2026, fiindcă această cantitate, dacă nu ai unde să foloseşti în interiorul României, sigur că vinzi pe bursă. Vorbim de Azomureş, de alte locaţii. Deci, din acest punct de vedere, dacă noi am adoptat proiectul de lege şi vom face în această sesiune parlamentară, atunci urmează un alt pas – să găsim investitori, fiindcă ai o petrochimie, ai o fabrică de îngrăşăminte, care sunt energofage şi gazele sunt de bază. Atunci, sigur că produci altceva, ai produse cu care mergi la export, mergi pe piaţa internă şi investiţia poate fi amortizată mult mai repede. Doar pe consumul casnic nu merge, trebuie să o spunem foarte clar. Plus că până în 2026 trebuie să extindem şi reţeaua de gaze”, a explicat vicepremierul.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Captură Youtube