Joe Biden și cancelarul Scholz afișează o poziție comună în criza ucraineană, dar dosarul Nord Stream 2 rămâne în continuare blocat

joe biden sursa foto: Facebook The White House

Președintele american Joe Biden și cancelarul german Olaf Scholz au afișat o poziție comună în privința crizei de la granița Ucrainei, fără a reuși însă să vorbească cu o singură voce în privința unui aspect esențial al posibilelor sancțiuni internaționale: gazoductul Nord Stream 2.

“Dacă Rusia invadează (Ucraina), aceasta înseamnă că tancuri și trupe traversează din nou granița Ucrainei, încă o dată. Atunci, nu va mai exista Nord Stream 2. Îi vom pune capăt”, a spus Joe Biden legat de acest gazoduct care leagă Rusia de Germania, deja construit dar care nu a intrat încă în funcțiune, potrivit boursorama.com.

Președintele american, întrebat în acest sens, nu a precizat cum ar putea Statele Unite să întrerupă această infrastructură submarină, dacă Berlinul se opune.

“Vă asigur că vom ajunge acolo”, a spus acesta.

În conferința comună de presă, cancelarul german nu a fost la fel de explicit.

Statele Unite și Germania sunt “absolut unite” în ceea ce privește sancțiunile care trebuie aplicate Rusiei dacă va ataca Ucraina și cele două țări vor adopta “aceleași măsuri”, a asigurat Olaf Scholz, atent însă să nu menționeze explicit Nord Stream 2.

Acesta a susținut că nu trebuie „puse pe masă” în avans toate măsurile de represalii posibile.

Chestiunea Nord Stream 2 afectează de ani de zile relațiile dintre Washington și Berlin, dar a căpătat o nouă conotație în perspectiva crizei legată de Ucraina.

Statele Unite avertizează de mult timp că această infrastructură oferă Moscovei o pârghie energetică și strategică foarte importantă.

Joe Biden s-a lăsat însă convins, anul trecut, de fostul cancelar Angela Merkel să suspende sancțiunile americane asupra proiectului.

Joe Biden a asigurat că Germania are “toată încrederea Statelor Unite”, în momentul în care poziția germană față de Rusia stârnește semne de întrebare la Washington.

Olaf Scholz a apreciat la rândul său că cele două națiuni pot “conta una pe cealaltă” și a repetat că Moscova va suferi “costuri foarte, foarte ridicate” în cazul unui atac în Ucraina.

Cancelarul social-democrat pare să irite America prin ambiguitățile legate de gazoduct și prin blocarea livrărilor de arme către Ucraina.

Declarații contradictorii ale unor responsabili germani legate de atitudinea față de președintele rus Vladimir Putin au stârnit îndoială la Washington în ceea ce privește determinarea celei mai mari economii europene, puternic legată de Rusia în plan energetic și comercial.

Berlinul a oferit însă câteva garanții în ultima perioadă. Luni, ministrul german al apărării a anunțat trimiterea a 350 de soldați germani în Lituania. De asemenea, Berlinul se implică în baletul diplomatic legat de Rusia.

După președintele francez Emmanuel Macron, va veni rândul cancelarului german să se întâlnească cu Vladimir Putin, la Moscova, în 15 februarie, după o vizită la Kiev.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: