Iveco și Enel X semnează un memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea mobilității electrice în Europa. Înțelegerea va pune accent pe mașini comerciale și autobuze

enel-x-statie-electrica Foto: Enel

Iveco a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Enel X, o companie parte a Enel Group, dedicată dezvoltării de soluții și servicii energetice inovatoare pentru electrificarea consumului și a mobilității, ce are ca obiectiv principal identificarea de soluții optime pentru dezvoltarea mobilității electrice în Europa, cu accent pe vehicule comerciale ușoare, vehicule comerciale grele și autobuze. Cele două companii vor evalua modalitatea prin care vehiculele electrice Iveco pot susține tranziția flotelor Enel la vehicule cu zero emisii, în timp ce analizează alte oportunități comune de colaborare în domeniul transporturilor.

Totodată, cu ajutorul departamentelor de Cercetare-Dezvoltare și a expertizei tehnice de care dispun cele două companii, acestea vor evalua și posibilitatea dezvoltării infrastructurii de încărcare la nivel european, dar și posibilitatea interoperabilității infrastructurii de încărcare Enel X existente, cu vehiculele IVECO.

„Ne-am asumat un viitor cu zero emisii de CO2, unde electrificarea este fundamentală pentru realizarea obiectivelor întregului sector de vehicule comerciale, iar semnarea acestui memorandum cu Enel X marchează începutul unei colaborări strategice cu unul dintre cei mai avansați jucători din sectorul energetic. Avem încredere că acest proiect va crea oportunități pentru a accelera în continuare tranziția energetică”, a declarat Luca Sra, președinte Truck Business Unit, Iveco Group.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Enel X își propune să susțină decarbonizarea orașelor prin soluții ce au la bază doi piloni importanți: electrificare și digitalizare. Jucăm un rol activ în acest domeniu de mai bine de un deceniu, mai ales în electrificarea transportului public, oferind servicii care aduc plus-valoare pentru peste 3.000 de autobuze electrice. Parteneriatele precum cel cu IVECO Group, lider în producția de vehicule sustenabile, sunt esențiale pentru accelerarea tranziției în sectorul transporturilor, care în prezent generează o mare parte din emisii în zonele urbane”, a declaratValerio Vadacchino, Global Head of e-Bus, Enel X.

În ceea ce privește sustenabilitatea transporturilor din țara noastră, România și-a asumat prin intermediul PNRR, secțiunea Transport Sustenabil, creșterea cu cel puțin 100% a cotei vehiculelor cu emisii zero/cu emisii reduse zero (electrice și hidrogen) din totalul parcului auto până în 2026 (raportat la valorile din 2020) și dezvoltarea, în același interval de timp, a infrastructurii de încărcare pentru combustibili alternativi, respectiv 30.000 de puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice.

Din punct de vedere legislativ, România își propune stabilirea de măsuri legislative privind stimularea utilizării de vehicule ecologice și programe de reînnoire a parcului auto pentru persoane fizice private, companii private și instituții publice.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: