Un judecător italian a ordonat confiscarea a 779,5 milioane de euro de la gigantul Airbnb, care închiriază locuinţe pe termen scurt, pentru presupuse fapte de evaziune fiscală, relatează BBC, conform News.ro.
Procurorii susţin că firma nu a reuşit să colecteze de la proprietarii de locuinţe impozitele cuvenite pentru venituri obţinute din închirieri în valoare de aproximativ 3,7 miliarde de euro.
Proprietarii din Italia trebuie să plătească un impozit de 21% din veniturile obţinute.
Trei persoane care au deţinut funcţii de conducere la Airbnb între 2017 şi 2021 sunt, de asemenea, investigate, au precizat procurorii Tribunalului din Milano într-un comunicat.
Airbnb a declarat pentru BBC că este “surprinsă şi dezamăgită de acţiunea anunţată de procurorul italian”. Purtătorul de cuvânt al Airbnb, Christopher Nutly, a declarat că sediul european al firmei a lucrat pentru a rezolva problema cu agenţia fiscală italiană încă din luna iunie. “Suntem încrezători că am acţionat în deplină conformitate cu legea şi intenţionăm să ne exercităm drepturile în legătură cu această problemă”, a spus Nutly.
În 2022, Airbnb a contestat legea italiană care obligă compania şi alţi furnizori de servicii de închiriere pe termen scurt să reţină 21% din veniturile din chirii de la proprietari şi să le direcţioneze apoi către autorităţile fiscale. Compania a susţinut că cerinţele Italiei privind impozitarea contravin principiului Uniunii Europene privind libertatea de a furniza servicii în cele 27 de ţări din blocul comunitar. Ulterior, instanţa supremă a UE a decis însă că Airbnb trebuie să respecte aceste condiţii.
În ultimii ani, autorităţile italiene au intensificat controalele asupra practicilor fiscale ale marilor companii, precum Airbnb, care funcţionează în ţară din 2008. Procurorii italieni au lansat anchete legate de taxe împotriva Netflix şi Meta, potrivit presei.
Luna trecută, politicienii italieni au declarat că intenţionează să ia măsuri drastice împotriva proprietarilor care nu plătesc impozite pe chiriile pe termen scurt prin intermediul unor platforme precum Airbnb. Partidul Forza Italia, aflat la guvernare, a declarat că ţara va trece la introducerea unui cod naţional de identificare pentru închirierile pe termen scurt. “Acest cod va scoate la iveală veniturile celor care închiriază apartamente fără să le declare”, a declarat reporterilor liderul Forza Italia, vicepremierul Antonio Tajani. Politicienii estimează că această măsură ar putea creşte veniturile fiscale ale Italiei cu 1 miliard de euro.