Italia ar putea impune o taxă pe veniturile excesive ale companiilor energetice / Autorităţile de la Roma se aşteaptă să obţină de pe urma taxei 2,5 miliarde de euro

Italia productie energie Sursa foto: Dreamstime

Italia intenţionează să introducă anul viitor o taxă excepţională unică de 50% pe veniturile companiilor energetice care au beneficiat de pe urma creşterii preţurilor petrolului şi gazelor naturale, conform proiectului bugetului pe 2023 consultat de Reuters.

Taxa se aplică la 50% din venitul companiei în 2022 care este cu cel puţin 10% mai ridicat decât nivelul mediu raportat între 2018 şi 2021. Este prevăzut un plafon de 25% din valoarea activelor nete la finalul lui 2021.

Schema este diferită de cea anunţată de Trezorerie săptămâna trecută, care indica o taxă de 35% în perioada ianuarie-iulie 2023, calculată în funcţie de profiturile companiilor energetice.

Autorităţile de la Roma se aşteaptă să obţină de pe urma taxei aproximativ 2,565 miliarde de euro.

Taxa ar urma să se aplice unui număr de aproximativ 7.000 de producători şi vânzători de electricitate, produse petroliere şi gaze naturale, care vor trebui să achite sumele datorate până la 31 iunie 2023.

În septembrie, statele membre ale Uniunii Europene au convenit impunerea de taxe pe profiturile excepţionale ale firmelor din energie şi au început negocierile privind viitoarele decizii pentru a rezolva criza energiei.

Miniştrii Energiei din UE s-au întâlnit la Bruxelles, unde au aprobat măsurile propuse pentru a ţine sub control creşterea preţurilor la energie, care alimentează nivelul record al inflaţiei şi ameninţă să provoace recesiune.

Pachetul include o taxă pe profiturile excepţionale ale firmelor din domeniul combustibililor fosili, care se va aplica în 2022 şi în 2023, şi o altă taxă pe veniturile excesive obţinute de pe urma creşterii preţului electricităţii de către producătorii de energie care folosesc surse mai ieftine.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: