Elbit Systems Ltd. anunţă că a obţinut un contract în valoare de aproximativ 60 de milioane de dolari pentru furnizarea către o ţară europeană NATO a sistemelor sale multistrat (multi-layered) de luptă împotriva avioanelor fără pilot (Counter Unmanned Aerial Systems – C-UAS). Contractul va fi implementat pe o perioadă de 3 ani. Surse oficiale au declarat pentru News.ro că beneficiara acestui contract este România, transmite News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

”Elbit Systems Ltd. a obţinut un contract în valoare de aproximativ 60 de milioane de dolari pentru furnizarea către o ţară europeană NATO a sistemelor sale multistrat (multi-layered) de luptă împotriva avioanelor fără pilot (Counter Unmanned Aerial Systems – C-UAS). Contractul va fi implementat pe o perioadă de 3 ani”, anunţă compania.

Elbit Systems va livra, în cadrul contractului, sistemul modular ReDrone™ Counter-UAS. Această soluţie integrează radarul avansat DAiR, senzori de intelligence semnal (SIGINT), măsuri de combatere electronică (EW) şi sarcini utile electro-optice (EO) pentru zi şi noapte, oferind o imagine aeriană completă şi îmbunătăţită, împreună cu capabilităţi avansate de atac electronic.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Sistemul modular, multi-senzor şi multi-misiune ReDrone face parte din portofoliul avansat de EW, radare şi SIGINT al Elbit. Acesta depăşeşte performanţele senzorilor activi şi pasivi convenţionali, permiţând detectarea şi localizarea rapidă a mai multor drone simultan, utilizând diverse canale de comunicare în zona protejată. Sistemul ReDrone poate detecta, identifica, localiza, urmări şi neutraliza drone ostile de tip UAS, atât pe timp de zi, cât şi noaptea, în medii urbane sau rurale şi în orice condiţii meteorologice. Sistemul este disponibil în configuraţii fixe şi mobile, ce pot fi montate pe platforme de vehicule pentru a asigura o flexibilitate operaţională sporită.

De asemenea, integrează capacităţi avansate C4I (comandă şi control), facilitând gestionarea eficientă a misiunilor.

„Acest contract, încheiat în contextul intensificării ameninţărilor reprezentate de sistemele aeriene fără pilot, continuă seria de acorduri obţinute de compania noastră în domeniul C-UAS. Suntem onoraţi că încă o ţară membră NATO a ales soluţiile noastre, confirmând încă o dată eficienţa şi fiabilitatea sistemelor noastre, bazate pe expertiza avansată în tehnologii EW, SIGINT, radar şi EO”, a declarat Oren Sabag, director general al Elbit Systems ISTAR & EW.

Elbit Systems este o companie internaţională, lider în domeniul tehnologiei de apărare, care dezvoltă, produce, integrează şi susţine o gamă largă de soluţii de ultimă generaţie în multiple domenii.

Valorificând ecosistemul tehnologic al Israelului, Elbit Systems le permite clienţilor să facă faţă provocărilor şi să depăşească ameninţările pe câmpul de luptă.