Iohannis, despre inflația din România, cea mai mare din UE, pentru treia lună consecutiv: Am avut creştere economică. Sunt convins că redresarea va fi destul de rapidă

Klaus Iohannis - sursa presidency Sursa foto: Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, întrebat despre faptul că, pentru a treia lună consecutiv, România are cea mai mare inflaţie din UE, iar cei de la Comisia Europeană spun că deficitul bugetar ar putea ajunge la 7% din PIB, la sfârşitul acestui an, că în pofida acestor condiţii privind inflaţia mare, „am avut creştere economică”, scrie News.ro.

„Este clar că anumite măsuri ar fi foarte bune, dar sunt greu de luat în an electoral, însă aceste chestiuni sunt conştientizate şi la nivel de Guvern şi la nivel de coaliţie şi sunt convins că redresarea va fi destul de rapidă, poate surprinzător de rapidă”, a adăugat şeful statului.

„Acuma nu aş vrea să intru în zona Guvernului, dar chiar în condiţiile unei inflaţii destul de ridicate, aveţi dreptate şi bine ar fi să coboare cât mai repede, am avut creştere economică. În perspectivă, cred că România va performa economic bine şi sunt convins că, după toate alegerile pe care le avem în acest an, vom avea un Guvern care va ştii să redreseze rapid şi zona de creştere şi zona de inflaţie”, a afirmat Klaus Iohannis, chestionat despre faptul că, pentru a treia lună consecutiv, România are cea mai mare inflaţie din UE, iar Comisia Europeană este de părere că deficitul bugetar ar putea ajunge la 7% din PIB, la sfârşitul acestui an şi ce traiectorie vede pentru economia românească, miercuri la Palatul Cotroceni, în conferinţa comună cu preşedintele Consiliului European Charles Michel.

Preşedintele României a mai spus că „este clar că anumite măsuri ar fi foarte bune, dar sunt greu de luat în an electoral, însă aceste chestiuni sunt conştientizate şi la nivel de Guvern şi la nivel de coaliţie şi sunt convins că redresarea va fi destul de rapidă, poate surprinzător de rapidă”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Când nu știe ce să zică, nu se baga, răspunde prin rivoseu ca a crescut altceva, etc. manelism politic! PCR-ss (Partidul Coalitiei Romane-seriozitate si stabilitate) conduce RSR (Republica Speciala Romania) noi in ro nu avem partide politice, ci gasti/clanuri/grupari mafiote cu nume de partide. Mai bine se numeau GNL (gasca national liberala) sau CSD (clanul social democrat) etc

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.