Iohannis a promulgat legea care prevede acordarea unui ajutor de stat pentru producătorii agricoli afectați de seceta de anul trecut/ Bugetul total este de 300 milioane lei, iar fermierii vor primi ajutoare de până la 1.000 lei

bani agricultura foto Foto: Pexels

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri legea privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume – fructe şi cartofi. Actul normativ are ca obiect de reglementare instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume, fructe şi cartofi, pentru o perioadă de trei ani, scrie News.ro.

Schema propune acordarea de sprijin sub formă de grant, pe o perioadă de 3 ani, în valoare de 100.000 euro anual, în cazul persoanelor juridice şi a persoanelor fizice înregistrate fiscal, respectiv 300.000 euro anual în cazul cooperativelor pentru susţinerea activităţilor de sortare, ambalare, etichetare şi transport desfăşurate de producătorii agricoli de legume-fructe şi cartofi, conform legii promulgate de către şeful statului.

„Valoarea ajutorului de stat reprezintă 20% din valoarea producţiei comercializate şi se acordă anual, dar nu poate depăşi 100.000 de euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naţionale a României la data comercializării, în cazul persoanelor juridice şi persoanelor fizice înregistrate fiscal conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.44/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.182/2016, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv 300.000 de euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naţionale a României la data comercializării, în cazul cooperativelor agricole înfiinţate, organizate şi care funcţionează potrivit Legii nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr. 31/1990, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi grupurilor/organizaţiilor de producători”, mai arată actul normativ.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.