Investitorii străini din România lansează un adevărat proiect de țară: De la rezolvarea problemei deșeurilor la debirocratizarea tratării cancerului, de la prevenție în sănătate la realizarea unui atlas economic

Consiliul Investitorilor Straini

Consiliul Investitorilor Străini, o organizație care reunește majoritatea companiilor cu capital străin, a lansat proiectul ”Va urma” prin care urmărește modernizarea României, potrivit unui comunicat de presă.

Programul, care presupune și implicarea autorităților, prevede urmărirea unor direcții strategice de dezvoltare în următorii ani: demografie și capital uman, infrastructură modernă și eficiență publică și privată.

Obiectivele și recomandările din Va Urma se suprapun și sunt complementare cu o parte din măsurile anunțate de Guvernul României, cu țintele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și converg cu recomandările de țară pentru România ale Uniunii Europene, potrivit comunicatului citat.

Atingerea acestor obiective este condiționată de o schimbare a comportamentului la nivelul întregii societăți şi necesită un efort financiar inițial semnificativ. Modelul economic Va Urma oferă o estimare a necesarului de investiții pentru atingerea țintelor climatice și asigurarea creșterii economice, astfel scenariile luate în considerare evidențiază nevoia de investiții anuale cuprinse între 161,3 și 170,8 miliarde lei. Consiliul Investitorilor Străini arată că urmărirea acestor direcții de dezvoltare ar duce la o creștere a economiei Românești de 4,5 ori în următoarele două decenii.

La evenimentul de lansare, la care a participat și premierul Nicolae Ciucă, reprezentanții FIC au prezentat principalele măsuri propuse:

  • Definirea unei strategii pe termen lung pentru atragerea investitorilor străini în România cu accent pe sectoarele cu valoare mare adăugată și cu avantaj competitiv (capital uman, resurse naturale).
  • Promovarea investițiilor străine în România și cele autohtone în afara țării prin înființarea unei agenții sub coordonarea Primului ministru.
  • Îmbunătățirea securității energetice prin stimularea dezvoltării de noi capacități de producție și implementarea de noi forme de ajutor de stat și mecanisme de finanțare pentru întregul lanț valoric pentru a asigura lichiditate producătorilor, distribuitorilor, furnizorilor și consumatorilor.
  • Îmbunătățirea sistemului gestionării deșeurilor (colectare, valorificare, reciclare), în urma unei consultări extinse cu toți actorii implicați pe flux.
  • România sănătoasă: reproiectarea sistemului de sănătate axat pe prevenție, acces la servicii medicale și medicamente inovatoare (încurajarea inovației și producției în România), ambulatoriu de specialitate, telemedicină, dosarul digital al pacientului și dezvoltarea educației medicale adaptată la un sistem digital accesibil pentru toți.
  • România educată pentru pregătirea forței de muncă a viitorului (acces la învățământ, reducerea abandonului școlar, formarea continuă, sistem educațional dual, burse de studiu).
  • Recrutarea top managementului instituțiilor publice și companiilor de stat prin procese de recrutare transparente, asistate de recrutori specializați.
  • Creșterea predictibilității cadrului legislativ și îmbunătățirea măsurilor de reglementare (alinierea strategiilor din diferite sectoare și implementarea coordonată a acestora).
  • Programe de alfabetizare digitală (elevi, administrație locală și centrală, mediu privat).
  • Digitalizarea cadrului legislativ disponibil și facilitatea interacțiunilor digitale public-privat (ONRC, digitalizarea ANAF, REVISAL).

De asemenea, în cadrul evenimentului au fost discutate acele măsuri cu impact imediat care ar duce România din prezent mai aproape de dezvoltarea economică:

  • Adoptarea și implementarea unui cadru complet și nebirocratic pentru tratarea cancerului;
  • Facilitarea implicării agențiilor economici în învățământul dual și profesional;
  • Simplificarea procesului de autorizare astfel încât să permită implementarea proiectelor rapid și eficient;
  • Finalizarea și publicare Atlasului Economic – platforma cu datele necesare investițiilor noi în regiunile țării (forță de muncă disponibilă, număr parcuri industriale, alți agenți economici prezenți în zonă);
  • Asigurarea stabilității pe posturi de top management al instituțiilor publice și companiilor de stat, prin asigurarea unei evaluări obiective în funcție de KPIs;
  • Eficientizarea SPV pentru reducerea evaziunii fiscale;
  • Adoptarea și implementarea legislației EU cu privire la identificarea electronică (semnături electronice, cărți de identitate electronice, identificarea video etc.);
  • Implementarea la nivel național a măsurilor de eficiență energetică;
  • Digitalizarea administrației publice prin implementarea cetățeniei digitale, interoperabilității și cloud-ului guvernamental;
  • Accelerarea procesului de aprobare pentru aducerea în România și angajarea lucrătorilor din afara UE.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: