INTERVIU Victor Potra, Ultragreens, producător de microplante: Vrem să devenim jucător regional/ Suntem prezenți acum în Bulgaria/ Avem în derulare o investiție într-o fermă pe verticală lângă Ploiești

Victor Potra, project manager Ultragreens Sursa foto: Bursa de Valori București

Producătorul român de microplante, Ultragreens, are planuri de extindere în afara țării. Deocamdată este prezent în Bulgaria, prin intermediul magazinelor Kaufland, dar planurile sunt să devină jucător regional, a declarat pentru Economedia Victor Potra, Project Manager Ultragreens.

Firma a fost fondată în 2014 de Cristian Tudor, un fost inginer horticol dintr-o multinațională. A fost premiată în Gala Made in Romania 2023, un program Bursa de Valori București care indentifică si promovează companii de top din România. Bursa de Valori Bucuresti a lansat recent și cartea “Made in Romania: 15 companii pentru creșterea economiei românești și poveștile lor de succes”.

Potrivit prezentării din cartea respectivă, microplantele, numele uzitat în România, sunt specii de legume, de plante aromatice sau de verdețuri, care se consumă într-un stadiu  incipient de dezvoltare. Plantele se  dezvoltă până la formarea completă  a frunzelor cotiledonale (existente  în embrionul seminței) și apariția  primelor frunze adevărate. Ele au o înălțime între 5 și 15 cm, în funcție  de specie și se consumă cu tot cu  tulpină, care se taie deasupra solului. 

La început, afacerea s-a dezvoltat doar prin intermediul Horeca, dar cu timpul a ajuns și la vânzarea de microplante direct către publicul larg, iar în 2022 Ultragreens a lansat prima seră verticală din România și din Estul Europei.  

Economedia a discutat cu Victor Potra (foto), Project Manager Ultragreens, despre provocările pe care le întâmpină acest business pe piața din România și ce planuri de investiții au.

Victor Potra: Inițial, produsele au fost foarte interesante pentru piața Horeca, pentru chefi, pentru decor culinar. Până la noi erau importante din Olanda și a fost o nișă de creștere excelentă pentru început, cu dublarea cifrei de afaceri, o creștere semnificativă în primii ani și cu investiții măricele pentru afacere mică, vorbim de 300.000 euro în 2017, sper să nu greșesc, care au mărit capacitatea de producție. Am realizat trei sere, metodă de cultivare hidroponică pe mese de cultură. Toată zona asta de producător agricol de nișă sa dezvoltat în timp, dar la un moment dat, cam prin 2017-2018, Cristian Tudor a văzut că piața este totuși limitată, chiar dacă am viza o extindere zonală.

Și atunci a decis să iasă, să zicem, din zona asta nișată a microplantelor, rămânând în zona culturilor rapide, cu ciclu scurt o lună, o lună jumate, maxim două. Ceea ce înseamnă că am adăugat în portofoliu salatele din frunze, plante aromatice, verdețuri. Salate din frunze putând însemna rucola, baby panac, iar aromatice înseamnă toată gama busuioc, diferite specii coriandru, pătrunjel, leuștean, mentă. 

Pe de altă parte, în același timp, printr-un efort de inovație consistentă, am început să dezvoltăm în regie proprie ceva ce era foarte nou pe plan mondial atunci pe vin de 2018 tehnologia de vertical farming, indoor vertical farming, ceea ce înseamnă creșterea plantelor în interior. 

Sunt incinte perfect controlate ca temperatură, umiditate într-un mediu de cultură hidroponic, iluminare cu leduri. Avantajele sunt ai costuri predictibile tot timpul anului, producție tot timpul anului și în plus fiind un mediu extrem de bine controlat, nu ai nevoie de pesticide pentru că nu ajung înăuntru dăunătorii, deci poți produce hrană curată 100%. De asemenea, se fac economii importante de apă față de câmp deschis. 

Plus că producția poate fi făcută în proximitatea consumatorului sau a platformelor logistice. Fabrica pe care o avem acum, inaugurată în 2022 este plasată lângă platforma logistică a Kaufland din Ploiești. Practic, noi livrăm toate plantele astea cu 10-15 km consumați. Și probabil că știți că la legume, fructe, legume proaspete se poate ajunge la sute de kilometri. Din câte știu, pentru România, o medie a transporturilor consumate pentru livrarea de fructe este între 300 și 500 de kilometri. Vorbim de dus-întors. Iar la nivel mondial vorbim de mii de mile. 

Economedia: Ați spus că era piața restrânsă și vă concentrați mai mult pe Horeca. Și ați ajuns acum Kaufland. Adică vă găsim produsele supermarket-uri? 

Victor Potra: Da, da, livrăm în zone diferite. În acest moment acoperim toate rețele, toate rețelele din România.  Inițial, ca să respect cronologia, am intrat în cash&carry, Selgros și Metro, după care extinderea majoră a venit odată cu Kaufland, dar suntem  și în Carrefour. Avem o prezență online sănătoasă, pe freshful, al lui emag, pe concurenții lor, Sezamo și livrăm în Bulgaria prin Kaufland Bulgaria. 

Economedia: Care au fost dificultățile, de unde au venit? Birocrație, schimbare de impozite de la un an la altul, lipsa forței de muncă?

Victor Potra: O să încep cu ultima provocare, dar care este cea mai acută în acest moment, criza forței de muncă s-a agravat treptat, dar vizibil, de la an la an. 

Deși vorbim de muncitori agricoli, deși vorbim de facilități plasate în zone rurale, nu reușim să găsim suficient personal pe cât ne-am dori. Nu m-aș hazarda să speculez asupra cauzelor. Pot doar să spun faptic că există persoane care preferă să stea acasă pe ajutorul de la stat, chiar dacă este mai mic, decât să vină să muncească. Asta este realitatea. Și, probabil, cum Occidentul funcționează cu români emigrați, noi la rândul nostru, este foarte posibil să trebuiască să începem să folosim de nevoie muncitori străini.

Provocările cele mai mari sau unele dintre cele mai mari au fost în zona de finanțare, pentru că, cum spuneam mai devreme, mereu am fost la o zonă de frontieră, de noutate, în momentul în care am intrat pe piață cu microplantele și Cristian Tudor a dorit să obțină finanțare. Inițial, băncile s-au uitat la el că un extraterestru. Ce vrei tu să produci, că nu înțelegem planul tău de afaceri, nu înțelegem produsul, zona lui posibilă de desfacere, scalabilitatea lui. E o dificultate care s-a păstrat. Mereu am inovat și mereu am venit cu lucruri noi. 

Am început să fim și dorim să fim un furnizor de tehnologie de creștere în agricultură de precizie, în acest regim de vertical farming și zonal și pentru agricultura românească. 

Avem proiectul lansat de care spuneam, dedicat în mare parte Kaufland la Ploiești în 2022. 1250m² de cultură distribuită pe șapte etaje, care produce cu regularitate tot timpul anului busuioc, coriandru, pătrunjel, leuștean, mentă, cu livrare în magazinele Kaufland. Avem microserele, unitățile acelea mobile pe care poate le-ați văzut în magazinele Kaufland și în alte magazine, acelea cu lumină violet, în care plantele cresc chiar în locul în care se vând și prin cu ajutorul unui grădinar urban angajat de noi, sunt mutate periodic din seră în rafturile de vânzare

Economedia: Vă concentrați doar pe piața românească? 

Victor Potra:  Ne propunem să devenim jucător regional. Suntem prezenți în acest moment în Bulgaria, prin Kaufland Bulgaria. Livrăm în platforma din Kaufland Bulgaria, deocamdată ghivece de plante aromatice, o gamă de șase produse selectate și agreate de ei. Și urmează să începem să livrăm, să scalăm și să livrăm și alte produse din gama noastră. De exemplu, salate din frunze sau plante fresh, cum sunt cele crescute în Kaufland, care nu sunt la ghiveci. Sunt doar cu rădăcină, crescute hidroponic și destinate consumului consumului direct, nu replantării. Adică, le ei le pui într-un pahar de apă, în bucătărie, tai din ele frunze cât ai nevoie.

Economedia: Și planuri de investiții?

Victor Potra: Avem o investiție mare în curs în o altă fermă verticală mare lângă Ploiești, de 6.500m² pe 12 etaje pe verticală. La momentul demarării investiției era cel mai mare din Europa de vertical farming.  Acum, la finalizare va fi al doilea lea ca mărime. S-au investit deja peste 2 milioane de euro în proiect. Suntem într-o fază avansată, probabil că se vor mai investi încă 1 – 1,5 milioane de euro până la darea completă în funcțiune. Sperăm să finalizăm până la sfârșitul acestui an, cel mai târziu începutul anului viitor.

Cristian Tudor co-fondator și CEO Ultrageens:

Sursa foto: Facebook/Ultragreens

”Piața din România, desigur, este cea mai importantă pentru noi. Este important și faptul că avem o acoperire națională, prin marile lanțuri de distribuție. În afara țării suntem deja prezenți în Bulgaria prin lanțul de retail Kaufland și avem discuții avansate în Republica Moldova pentru distribuirea produselor noastre. Pe termen scurt ne dorim să ocupăm piețele emergente din țările din jur, folosind know-how-ul tehnologic și capacitatea de a investi”.


Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: