INTERVIU Liviu Sima, IT Genetics: Vrem să ne extindem teritorial în România și în alte țări / Am amânat listarea din cauza condițiilor din piață

Liviu Sima, IT Genetics Liviu Sima, IT Genetics

IT Genetics, companie românească specializată în distribuţia şi integrarea de sisteme IT în domeniul identificării automate, colectării de date (AIDC) şi punctelor de vânzare (POS), a amânat listarea programată pe piața AeRO a Bursei de Valori București până în toamna 2024-primăvara 2025, din cauza condițiilor din piață, respectiv a listării Hidroelectrica și a situației din piața IT internațională și locală. Însă cu suma atrasă, pe care o estimează la 2 milioane de euro, compania vrea să se extindă teritorial în România și în alte țări din Europa, a declarat Liviu Sima, co-fondator al IT Genetics, într-un interviu pentru Economedia.

IT Genetics a fost înființată în 2007 ca furnizor de tehnologie. Compania digitalizează operațiuni și procese în special pentru companii din sectorul logistic sau automatizări pentru companii din producție. Business-ul demarat în România s-a extins ulterior în Bulgaria și Ungaria, iar cel mai recent în Spania și Italia.

Anul trecut, compania spunea că își propune să listeze titluri pe piața AeRO a Bursei de Valori București, cel târziu până în aprilie 2024. Acum, aceste planuri au fost amânate.

„De principiu am amânat listarea datorită condițiilor de piață. Avem în vedere toamna 2024 sau primăvara 2025. Nu am renunțat la plan, dar l-am amânat puțin”, a declarat Liviu Sima pentru Economedia.

Ce înseamnă condițiile de piață? „Numărul de listări a fost destul de redus anul trecut. Toată piața a fost acaparată de listarea Hidroelectrica și cumva s-a creat un soi de expectativă. Lucrăm cu câțiva consultanți și brokeri care ne-au recomandat că cel mai bine ar fi să facem listarea la toamnă sau la primăvară”, mai spune el.

Are vreo influență situația întregului sector IT, atât la nivel mondial, cât și local? „Cu siguranță are o influență, pentru că sectorul IT, în general, dă un sentiment în piață sau o privire asupra sectorului în general”, mai spune Sima. Totuși, el susține că IT Genetics a avut o performanță bună și anul trecut și anul acesta, pentru că a fost o perioadă în care companiile au căutat eficiența și eficientizarea prin digitalizare și automatizare. Compania are o componentă mai mică pe zona de inovații, în care majoritatea clienților au oprit investițiile în această perioadă. „Noi am lucrat la digitalizarea operațiunilor și a proceselor de bază, fundamentale din companii, cu sectorul logistic sau automatizări în producție. Companiile nu au renunțat la aceste schimbări”, spune Liviu Sima.

IT Genetics vrea să atragă circa 2 milioane de euro ca investiție din listarea titlurilor pe piața AeRO, iar obiectivul listării este continuarea dezvoltării și extinderii teritoriale, atât în România, cât și în alte țări din Europa, deși nu în viitorul apropiat.

„Ne listăm pentru a continua dezvoltarea companiei pe mai multe direcții. Încă nu avem o sumă finală pe care o targetăm, undeva în zona 2 milioane de euro targetăm să ridicăm din piață ca investiție. Îi vom investi în mai multe direcții. Prioritară pentru noi este extinderea teritorială în România. Am început de câțiva ani o prezență teritorială în orașele principale și am vrea să continuăm extinderea asta, atât cu oameni de vânzări, cât și de service. Ne-am dat seama că nu am penetrat probabil nici un sfert din piața care ne este accesibilă. Până acum majoritatea vânzărilor s-au făcut de la biroul nostru din București. De-a lungul timpului ne-am dat seama cât de mult business este local și că nu toți clienții sunt online sau nu toți clienții caută furnizori la București. Deja avem experiența câtorva orașe cum ar fi Brașov, Timișoara, Cluj. Mergând cu oameni locali către clienții noștri care preponderent sunt în zona logistică și de producție, ne-am dat seama că sunt mulți care se uită în ecosistemul lor local, sau în furnizorii locali și că noi nu am atins aceste potențiale resurse”, spune Liviu Sima. Compania se uită așadar către regiuni puternic industrializate, precum Brașov, Sibiu, Timișoara, Oradea, Satu Mare, dar și zona Moldovei, Galați sau Constanța.

Dezvoltarea externă este de asemenea o verticală pentru IT Genetics, care activează în prezent în cinci țări: România, Bulgaria, Ungaria, Spania și Italia.

„Avem și alte țări în plan cu siguranță. Visul nostru este să ajungem să acoperim Europa pe de-a întregul, dar nu în viitorul apropiat. Pentru anul acesta nu avem în plan nicio altă țară, încercăm să le creștem pe cele pe care le avem”, mai arată Liviu Sima.

IT Genetics este una dintre puținele companii românești internaționalizate – și nu doar în regiune, ci și mai în vestul Europei, în țări îndepărtate precum Spania. Cum au reușit? „Ne-am propus să ne internaționalizăm foarte mult, a fost un vis de-al nostru. Am început în 2018 cu primul pas în Ungaria, care a fost în vest, dar cel mai apropiat pas, urmat de Bulgaria, apoi Spania și anul trecut am început să facem business și în Italia. Am ajuns în Spania pentru că am constatat că este printre cele mai deschise piețe către internaționalizare. Din cunoștințele noastre, poate Polonia, Ungaria, Austria și Germania sunt țări sau popoare mai naționaliste, pe când pe cele sudice le știm ca fiind cele mai deschise către străini și deci inclusiv către business-uri din afară. Și știind că este o comunitate mare de români acolo, cu multe business-uri, și având deja niște relații comerciale, am considerat că este cea mai potrivită oportunitate să mergem în Spania”, spune Liviu Sima.

Momentan, compania are doi-trei angajați în fiecare țară în care este prezentă, un mic birou de vânzări în fiecare dintre acestea, în timp ce suportul tehnic se realizează din București. Planul este să angajeze și personal tehnic pe măsură ce va crește business-ul.

Un mod prin care compania s-a diferențiat pe piață este faptul că a urmărit să aibă un grad cât mai mare de satisfacție a clientului, iar clienții satisfăcuți să îi recomande mai departe. „Practic am avut de-a lungul timpului și mult return on investment, și pe partea de recomandări, și un grad de satisfacție ridicat al clienților în urma colaborării cu noi”, spune el.

Folosește IT Genetics inteligența artificială în companie? „Folosim intern, dar nu este o soluție pe care o implementăm clienților noștri momentan. Intern folosim îndeosebi în zona de marketing, product management, mai existau discuții în zona de finance, accounting. Și mai experimentăm în zona de customer service. Ne gândeam dacă să implementăm în zona de suport, documentare, interacțiune client”, declară Sima.

Liviu Sima este de asemenea parte din TechAngels, grup care reunește mai mulți investitori de tip business angels. El vede piața de startup-uri și de finanțare a start-up-urilor din România în creștere. „Evident, a existat un „leap year” (un an de pauză, n.r.) în anul COVID (2020, n.r.) și probabil în anul următor, dar cred că se relansează și va crește din nou. Anul trecut investițiile grupului de Angels au fost undeva la nivel de 3 milioane de euro. Anul ăsta sunt prognozate la 4 milioane și cred că la anul vor fi 5 milioane. Cred că grupul nostru va avea o creștere anuală de 20%. Pe de altă parte, știu că s-au înființat multe alte grupuri de angels mai micuțe destul de recent. Cumulat, creșterea la nivel de industrie a investițiilor angel din România cred că este mai mare de 20%”, spune Sima.

Co-fondatorul IT Genetics consideră că piața din România a devenit mai matură, dar tot îi mai trebuie 20 de ani să ajungă la maturitatea pieței din vestul Europei.

„E clar că pe măsură ce înaintăm și noi în piața asta, lucrurile se maturizează. Cu siguranță startup-urile devin mai reziliente, pentru că probabil fondatorii acestor start-up-uri mai noi nu mai sunt la primul start-up fondat. Probabil au eșuat cu unul, două startup-uri înainte, iar pe al 3-lea îl fac mai bine. Cred că avem o durată mai mare de viață a start-up-ului, pentru că nu mai eșuează atât de repede. Dar ne-ar trebui 20 de ani să ajungem la o piață matură ca în vest. Deci probabil ar trebui să accelerăm aici”, mai spune Liviu Sima.

IT Genetics se așteaptă ca grupul să închidă anul 2023 cu afaceri de circa 15 milioane de euro, iar ca în 2024 să înregistreze o creștere de 20%. Compania are circa 90 de angajați.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: