România schimbă prea des guvernele, are o strategie aproape inexistentă de atragere a investițiilor, infrastructura este încă un dezavantaj, iar schimbările peste noapte aduse cadrului fiscal aruncă pe apa sâmbetei planurile investitorilor care vin aici, spre deosebire de Polonia și Ungaria, care au o avut o politică coerentă și constantă de atragere a investițiilor, drept urmare au atras investiții străine americane mai mari decât România, a declarat, într-un interviu pentru Economedia, Letiția Pupăzeanu, Director Executiv al AmCham România.
Potrivit reprezentantului AmCham, pentru potențialii investitori, inclusiv cei americani, nu este un semnal bun faptul că în România autoritățile spun o dată pe săptămână că schimbă sistemul de impozitare sau faptul că peste noapte apare o ordonanță de urgență precum cea din energie, care a eliminat numeroase companii de sub plafoanele de preț, deși acestea și-au făcut planuri de business cu plafoanele de preț.
În plus, România a avut un avantaj al forței de muncă ieftine, însă acesta, alături de alte avantaje, se erodează și fie trebuie să punem ceva în loc, fie trebuie să lucrăm să le readucem la valori mai ridicate, spune Letiția Pupăzeanu.
Recomandări Video
Articolul continuă mai jos
Reprezentantul AmCham mai susține însă că numeroasele crize recente au repus România pe hartă și că în perioada următoare vor veni nume americane mari în România, interes existând pe partea de servicii, pe partea de IT, dar și pe partea de producție, iar companiile vizează București și marile centre universitare.
Cele mai importante declarații:
- Investițiile americane în România de fapt au crescut în ultima decadă, dacă analizezi „the ultimate beneficial owner”, deci chiar investitorul final.
- Au fost câteva exit-uri răsunătoare de pe piața românească – și aici toată lumea știe de Exxon.
- Din surse interne, din ce discuții am mai avut noi cu investitorii, vor veni nume mari în perioada următoare.
- Există clar interes pe partea de servicii, pe partea de IT, dar și pe partea de producție. Ca zone, companiile nu se dezic de zonele tradiționale pentru servicii și IT – București și marile centre universitare.
- Avem membri AmCham care se internaționalizează pe piața americană și avem semnale că din ce în ce mai multe companii din România, și din IT, dar și non-IT se uită la piața americană.
- Tot contextul creat și cu COVID, și cu conflict inevitabil și cu toate crizele acestea de toate felurile care se suprapun, plus toate discuțiile de natură geopolitică, au readus România pe hartă.
- Anul acesta au rămas apartenența la UE și la NATO ca fiind principalele avantaje competitive ale României, dar și dimensiunea pieței.
- Încă mai avem un avantaj competitiv pe partea de salarii, dar el s-a erodat și se va eroda în continuare. Pregătirea este una bună, dar angajații sunt foarte greu de găsit.
- Domeniile cu potențial sunt tradiționalul IT cu cercetare-dezvoltare; agrifood clar este un sector în care putem face mult mai mult; energie – acum cu atât mai mult; partea de defence, care a fost readusă în atenția tuturor; sănătate, unde este loc de mult mai bine per ansamblu.
- Ideea este să ne facem temele și să putem să atragem acei investitori, să avem această abilitate, predictibilitate pe care ei și le doresc, dar de care au și nevoie.
- Nu poți să-ți faci un business plan din România și a treia zi să se modifice cadrul fiscal peste noapte sau nu știu ce Ordonanță de Urgență mai apare în alt domeniu și ți s-a dus pe apa sâmbetei tot planul cu care ai venit să investești.
- Un mare avantaj al Poloniei și Ungariei este că au avut o politică foarte coerentă și foarte constantă de atragere a investițiilor și americane, dar nu numai.
- Pe polonezi, când îi cauți, ei sunt în delegații în America – unii dintre ei, primul ministru, parlament, ministere. Au fost foarte constanți și au avut acea predictibilitate pe care investitorii și-o doresc.
- Infrastructura pentru România a rămas un dezavantaj.
- În România, s-au schimbat și prea des guvernele, nu a existat nicio strategie națională (de atragere a investițiilor, n.r.), proiectele pe infrastructură au trenat, noi toți așteptăm acele autostrăzi de foarte mulți ani.
- În România, feedback-ul a companiilor americane nu este divergent față de cel al celorlalte companii non-americane. Principalele elemente de preocupare sunt birocrația, infrastructura, infrastructura și de transport, infrastructura și de sănătate, politica de investiții mai degrabă inexistentă, cel puțin până până acum.
- Principalele avantaje s-au erodat în timp și în mod cert trebuie fie să punem ceva în loc, fie să lucrăm să le readucem la valori mai ridicate.
- Dacă noi o dată pe săptămână venim să spunem că schimbăm sistemul de impozitare sau peste noapte apare o OUG 119, acestea nu sunt semnale bune pentru potențialii investitori.
- Avem o preocupare vizavi de capacitatea de implementare a PNRR, aveam o preocupare dinainte de acest context inflaționist accelerat. Acum provocările, dincolo de capacitatea de implementare, sunt mai multe și mai mari.
- Risc de recesiune există. Dar vocile pozitive care spun că pentru România nu va fi atât de abruptă recesiunea. Sperăm în mod optimist că nu va fi așa dramatic.
- În acest moment România nu prea își permite reduceri de taxe, nu are de unde, nu avem spațiu fiscal.
- Trebuie să ne întoarcem la agenda pe care o știm: promovare exporturi, susținere exporturi, investiții în infrastructură, colectarea de taxe și impozite.
Interviul integral:
Reporter: Sunt 25 de ani de când Statele Unite și România sunt într-un parteneriat strategic, însă am analizat datele privind investițiile americane în România și am observat că în ultimii ani a scăzut oarecum ritmul investițiilor. Ce explicații aveți pentru acest lucru?
Letiția Pupăzeanu: Este un parteneriat strategic care nu are doar componentă comercială și, după cum știm, pilonul principal a fost componenta de apărare și de securitate. Și, la AmCham, dacă până acum s-a concentrat pe componenta de defence și securitate a acestui parteneriat strategic, acum este un pas natural consolidarea componentei economice. Într-adevăr, aici ne uităm și la investiții, și la partea de comerț.
Vizavi de evoluția investițiilor americane în România, ne-am uitat și noi cu o foarte mare atenție la acest indicator și nu este deloc o concluzie ușor de tras – nici că au crescut, nici că au stagnat, nici că au scăzut. Vorbim de metodologii foarte diferite de calcul în funcție de sursa pe care o alegi.
De exemplu, ne uităm la datele BNR, vedem că investițiile americane de fapt au crescut, dacă analizezi „the ultimate beneficial owner”, deci chiar investitorul final. Surse paralele, de asemenea oficiale, arată cumva un declin. Iar alte surse arată cumva o evoluție constantă în timp, în ultimii ani cel puțin. Per total și per ansamblu, investițiile americane în România au crescut în ultima decadă.
Dar au fost multe preluări de companii americane la nivel global, deci nu doar specifice României. Au fost câteva exit-uri răsunătoare de pe piața românească – și aici toată lumea știe de Exxon. Și au fost și anumite mutări de sediu fiscal, pentru optimizare, din România în jurisdicții mai prietenoase din punct de vedere fiscal.
Și, când ne uităm la stocul investițiilor, este important de asemenea dacă luăm în calcul doar investitorii direcți, cei care vin din America direct în România sau și investitori indirecți care vin prin aceste „special purpose vehicles” (vehicul cu scop special, n.r.), care, de obicei, pentru Europa, sunt țări precum Cipru, Olanda, Luxemburg.
BNR și-a schimbat metodologia în 2019 și se uită nu doar la investitorii direcți, ci și la investitorii indirecți, pentru că ele de fapt sunt tot investiții americane. Ani de zile Olanda era cel mai important investitor în România și toată lumea se mira cât investesc olandezii în România. Ei bine, era un teritoriu prietenos prin care veneau investițiile americane în Europa. Sunt, așadar, pod pentru investițiile americane țări ca Olanda, Cipru, Luxemburg, Irlanda.
Luând în considerare și investitorii direct și indirecți, BNR arată o creștere, de la 5,9 miliarde euro în 2019 la 6,2 miliarde de euro în 2020. Deci, per total, conform BNR, au crescut investițiile americane an la an.
De ce nu a mai văzut în ultimii ani – cum s-ar zice – o investiție uriașă, care să țină titlurile ziarelor? Din contră, am văzut că Exxon a plecat, am văzut transferul Ford România de către Ford Otosan.
Am văzut că au venit Amazon, Booking. Și să știți că mai vin. Noi suntem optimiști. Din surse interne, din ce discuții am mai avut noi cu investitorii, vor mai veni nume mari în perioada următoare.
Nu vine nimeni într-o țară, nu doar în România, doar așa, pentru că iubește țara respectivă. Fiecare investitor are o grilă cu niște criterii pe care le bifează, în funcție de ce vrea să producă, servicii sau bunuri. Trebuie infrastructură fizică. Dacă țara nu o are, o aleg pe următoarea. Trebuie stat de drept. Trebuie lipsa birocrației. Și tot așa. Adică fiecare cântărește foarte mult criteriul cel mai important, în funcție de tipul investiției.
Urmărim și noi cu atenție, mai degrabă cu optimism. Sperăm să vină, mai ales în contextul curent.
În ce domenii aveți indicii că ar putea fi pregătite sau există interes din partea investitorilor americani?
Există clar interes pe partea de servicii, pe partea de IT, dar și pe partea de producție. Din discuțiile pe care le-am avut noi în cadrul AmCham, cam acestea ar fi domeniile. Clar, ca zone, companiile nu se dezic de zonele tradiționale pentru servicii și IT – București și marile centre universitare.
Acum, dincolo de tradiționalul IT, companiile se uită și la aceste job-uri ale viitorului, la aceste calificări noi care au apărut deja, dar știm că vor fi cerute din ce în ce mai mult. Și atunci colaborările cu centrele universitare vor fi cheia pentru a produce astfel de experți. Iar cei care vin să facă producție de bunuri, o parte din ele exportându-se, sau cei care vin ca supplier pentru alți mari producători de diverse echipamente, se localizează cumva în proximitatea clienților mari sau în proximitatea autostrăzilor, infrastructurii fizice, astfel încât să-și poată scoate bunurile din România, adică să le poate exporta sau livra unde este cererea.
Și în primăvară, tot la un eveniment AmCham la Cluj, se discuta de faptul că România a crescut exponențial ca potențial de investiții în urma conflictului. S-a concretizat ceva în acest sens?
Despre acele vești bune vorbeam. Din câte știm noi, unele s-au concretizat, n-au fost încă anunțate, deci nici eu n-aș putea să încalc acordurile de confidențialitate pe care le-am semnat. Dar da, unele dintre ele, din fericire, spunem noi, pentru România, s-au concretizat și nu neapărat doar datorită conflictului. Tot contextul creat și cu COVID, și cu conflict inevitabil și cu toate crizele acestea de toate felurile care se suprapun, plus toate discuțiile de natură geopolitică care, vrând-nevrând, au readus România pe hartă sau în centrul atenției, au ajutat și sperăm să vedem. Am înțeles că anul acesta, cât de curând, vor fi anunțate.
Care sunt motivele pentru care România mai este în acest moment atractivă pentru investitorii americani? Mai este costul mic al forței de muncă?
Noi avem un survey pe care îl facem anual cu privire la percepția membrilor AmCham asupra climatului investițional și chiar avem o întrebare privind „care sunt acele avantaje competitive valabile pentru România”. Și, deloc surprinzător, și anul acesta au rămas apartenența la UE și la NATO ca fiind principalele avantaje competitive. Dar și dimensiunea pieței. Cumva, acestea sunt mai degrabă de context sau ceva ce putem controla, dar deja nu mai putem pretinde că facem ceva pentru ele.
Următorul era calitatea forței de muncă și cadrul fiscal competitiv din punct de vedere impozitare companii. Aici ne-am uitat mai în detaliu la raportul salarii-productivitate. Acum încă mai avem un avantaj competitiv pe partea de salarii, dar el s-a erodat și se va eroda în continuare. Salariile au crescut, nu s-au egalat în toate domeniile, dar în timp au crescut și vor mai crește.
În primul rând trebuie să existe forța de muncă și acesta este un semnal de alarmă care a fost tras: 93% din companiile respondente au zis că piața forței de muncă este foarte tensionată, adică nu găsesc sau găsesc foarte greu să angajeze, atât forță de muncă calificată, cât și necalificată.
Deci cumva mai avem acest avantaj competitiv: pregătirea este una bună, dar angajații sunt foarte greu de găsit. Și, fiind foarte greu de găsit, atunci intervine această concurență pe salarii. Oricum salariile au crescut și continuă să crească. Statistica ne arată că salariul mediu a crescut constant.
Există risc de relocări din cauza acestei lipse de disponibilități a forței de muncă?
Cel puțin la nivelul AmCham nu am primit acest semnal deocamdată. Dimpotrivă, am primit semnalul că vin companii, vin noi investitori. Și sunt destui care se uită, deci prospectează regiunea.
De ce nu vin mai multe investiții americane cu valoare adăugată în România?
Sunt foarte multe companii americane concentrate în zona de IT, multe fac și cercetare-dezvoltare, multe au parteneriate și cu universitățile, centrele universitare, deci sunt și cu valoare adăugată. Tocmai, pentru că piața forței de muncă este foarte tensionată, spunem că pentru România, de fapt, pasul următor sunt aceste investiții cu valoare adăugată ridicată, pentru că ar ajuta din toate punctele de vedere, inclusiv deficit comercial și balanța de plăți. Deci, cumva, viitorul pentru România, așa cum îl discutăm noi la AmCham, este stimularea acestor investiții cu valoarea adăugată mare.
Care sunt domeniile cu potențial aici?
Tradiționalul IT cu cercetare-dezvoltare. Agrifood clar este un sector în care putem face mult mai mult, inclusiv la partea de valoare adăugată. Energie – acum cu atât mai mult. Partea de defence, care a fost readusă în atenția tuturor. Sănătate, unde este loc de mult mai bine per ansamblu. Ideea este să ne facem temele și să putem să atragem acei investitori, să avem această abilitate, predictibilitate pe care ei și le doresc, dar de care au și nevoie. Pentru că nu poți să-ți faci un business plan din România și a treia zi să se modifice cadrul fiscal peste noapte sau nu știu ce Ordonanță de Urgență mai apare în alt domeniu și ți s-a dus pe apa sâmbetei tot planul cu care ai venit să investești.
Aș vrea să detaliem puțin investițiile în agri; avem o agricultură de subzistență în România, majoritatea fac cu agricultură pentru autoconsum, fermele sunt foarte puțin digitalizate, sunt foarte fragmentate. Cum poate ajuta business-ul american aici? În ce direcții, de digitalizare, de unificare a fermelor?
Pe digitalizare în mod cert poate ajuta. Următorul pas în agricultură, nu doar în România, ci în multe țări și în contextul schimbărilor climatice, este această digitalizare și cumva optimizare cu ajutorul digitalizării. În partea de comasare a terenurilor m-aș abține să mă pronunț. Cumva digitalizarea în agricultură poate ajuta inclusiv pe zona de irigații. Ați văzut că s-a încercat includerea capitolului de irigații și în PNRR, nu s-a reușit. Înțelegem că acum ar putea fi un potențial capitol de renegociere.
A crescut și interesul pe zona de energie și vedem parteneriat româno-american, mai ales pe zona de energie nucleară. Justifică contextul acesta actual, de criză energetică, orientarea către nuclear și nu către energie verde?
Pe zona de energie, cumva, în primul rând ne gândim ca la o decizie strategică de securitate energetică și nu numai, în contextul geopolitic curent. Dar știți că energia nucleară este considerată una dintre cele mai verzi energii. Iarăși, pe lângă decizia strategică, este și decizia tehnică. Și, dincolo de asta, este și tehnica de implementare. Aceste SMR-uri au niște parametri tehnici pe care trebuie să-i îndeplinim și atunci aici va rămâne decizia.
De ce considerați că România și Polonia sunt statele alese drept pionier pentru implementarea acestei tehnologii?
Cred că ele sunt primele două state. Cumva și pilonii aceștia de apărare și securitate sunt tot în România și Polonia. Dar din câte știu eu există discuții și cu alte țări să se implementeze aceste small modular reactors.
Mai plănuiesc companiile americane investiții în energie și în alte nișe, să spunem energie eoliană offshore, acesta fiind un potențial foarte mare al României?
Știm că este un interes, știm că este un potențial. Acum, în toată transformarea asta energetică, suntem convinși că o să vedem niște proiecte noi, niște inițiative implementate mai rapid decât în trecut. Deci pe energie, fiind un domeniu și strategic și de securitate energetică, noi credem că vor fi multe proiecte care vor fi anunțate și implementate de data aceasta.
Aș vrea să mă refer acum și la investițiile românești în SUA. Am văzut că au început timid, în special în IT. Care credeți că este motivul pentru care alte companii românești nu reușesc să investească încă în SUA? Credeți că este mare competiția, nu au un avantaj diferențiator companiile românești?
Pentru IT, clar, este din punct de vedere reglementare – este mai ușor. Dar concurența este foarte mare. Pentru celelalte companii, mai ales dacă ne uităm la cele de producție, distanța geografică contează. La IT, produsul se mișcă foarte ușor, transatlantic, la bunuri mai greu. Într-adevăr, și reglementările sunt foarte diferite cumva. Noi în România am transpus legislația europeană, nu am transpus-o pe cea americană. Deci companiile care se duc acolo sunt supuse unor reglementări total diferite în anumite domenii. Concurența este foarte mare într-adevăr. Dar, cu toate acestea, noi avem membri AmCham care se internaționalizează pe piața americană și avem semnale că din ce în ce mai multe companii, și din IT, dar și non-IT se uită la piața americană.
Chiar anul acesta la SelectUSA, acel eveniment anual pe care îl organizează Statele Unite, delegația din România a fost cea mai mare din Europa. Deci sunt semnale bune și ne bucurăm.
Cam ce domenii sunt vizate de companiile românești?
Start-up-uri din IT sau companii chiar mai mari din IT, din real estate, din FMCG, din security.
Mă uitam la investițiile americane în regiune și am văzut că atât Ungaria, cât și Polonia sunt deasupra României. De ce, care sunt avantajele lor și unde pierde România?
Un mare avantaj al lor este că au avut o politică foarte coerentă și foarte constantă de atragere a investițiilor și americane, dar nu numai. Dar să ne referim la cele americane. De exemplu, Ungaria și-a propus să se reindustrializeze și în ultimii 10 ani cu asta s-a ocupat, a atras investitori foarte mulți, într-adevăr americani, la fel și Polonia. Pe polonezi, când îi cauți, ei sunt în delegații în America – unii dintre ei, primul ministru, parlament, ministere. Au fost foarte constanți și au avut acea predictibilitate pe care investitorii și-o doresc. Polonia clar beneficiază de o piață mai mare decât România la forță de muncă. Nu o duc nici ei strălucit, dar sunt puțin mai bine din punct de vedere disponibilitate. Au dezavantajul limbilor străine, care nu sunt la fel de bine vorbite ca în România. Dar au câștigat foarte mult prin constanță și printr-o strategie. Deci ei au avut strategia de care s-au ținut și văd și rezultatele.
Ca să nu mai vorbim de infrastructură, care pentru România a rămas un dezavantaj, dar este un potențial mare, ca să vedem partea plină a paharului. Și au beneficiat și de apropierea de piețe de desfacere europene mari. Deci, cumva, având proximitate geografică și infrastructură, pentru investitorii din producție acesta este un avantaj.
Deci, practic, deși vedem și Ungaria și în Polonia, guverne care, să zicem, câteodată mai încalcă principiile democrației, iar în România nu prea se întâmplă asta, au reușit să să aibă o politică constantă de investiții. În România de ce nu s-a întâmplat asta? S-au schimbat prea des guvernele. Nu a existat o strategie națională?
S-au schimbat și prea des guvernele. Nu a existat nicio strategie națională. Proiectele pe infrastructură au trenat, noi toți așteptăm acele autostrăzi de foarte mulți ani. Însă din ce semnale avem noi în Polonia, companiilor le-a mers foarte bine din punct de vedere economic. Și, cumva, dacă o strategie este importantă, ce feedback primești de la investitorii deja existenți acolo este de asemenea foarte important. Dacă o companie americană întreabă alte companii americane „Ce faceți acolo? Cum vă merge” și ți se răspunde că „E, foarte bine”, atunci alta este încrederea. Ajută la decizia de investiție.
Iar feedback-ul companiilor americane din România care este?
Feedback-ul a companiilor americane nu este divergent față de cel al celorlalte companii non-americane. Principalele elemente de preocupare sunt birocrația, infrastructura, infrastructura și de transport, infrastructura și de sănătate, politica de investiții mai degrabă inexistentă, cel puțin până până acum. Acum vedem că se fac pași în direcția identificării acelor sectoare în care să atragem investitori și pe care să le dezvoltăm.
Citisem în cel mai recent sondaj cu privire la calitatea climatului investițional realizat de AmCham că s-a erodat încrederea investitorilor în avantajelele considerate ca pozitive. Cum vedeți viitorul?
Păi, viitorul îl vedem bine, dar trebuie să facem și noi ceva în acest sens. Într-adevăr, principalele avantaje s-au erodat în timp și în mod cert trebuie fie să punem ceva în loc, fie să lucrăm să le readucem la valori mai ridicate.
Noi vedem că acest context curent, cu multe inflexiuni, multe reașezări, aduce multe oportunități pentru România. Dar ține și de noi să ne facem temele și să putem beneficia de ele. Dacă noi o dată pe săptămână venim să spunem că schimbăm sistemul de impozitare sau peste noapte apare o OUG 119, acestea nu sunt semnale bune pentru potențialii investitori.
Au avut aceste ordonanțe, de exemplu OUG 119, impact asupra investițiilor americane?
Au avut impact asupra tuturor investițiilor. Companiile cumva își făcuseră planurile de business cu plafoanele „in place” și peste noapte au rămas fără plafoane. Acesta a fost un feedback pe care întreg mediul de afaceri l-a dat. Trebuie consultare pentru astfel de decizii care afectează, pe unele dintre companii chiar dramatic, dacă folosesc foarte multă energie în produsul finit. Astfel de decizii nu se pot lua peste noapte. Încă o dată, dacă vrem investitori, trebuie să dăm dovadă de transparență. Până la urmă orice decizie rămâne în mâna decidentului, dar este importantă consultarea. Este important să înțelegi și impactul asupra celuilalt și să iei decizia în cunoștință de cauză. Până la urmă, cum spuneam, decizia rămâne la autorități, dar este important să aibă și companiile ocazia să își spună părerea.
Ați primit semnale de la companii existente că fie au înghețat planurile de investiții, fie de la companii care doreau să vină în România și s-a schimbat intenția, în urma OUG 119? Sau în urma unei modificări legislative, de exemplu a schimbării codului fiscal în vară?
Tot în sondajul acesta AmCham noi ne-am bucurat să vedem că companiile se mențineau optimiste în ceea ce privește climatul investițional și chiar foarte multe dintre ele plănuiau investiții noi în anul acesta. Și 99% dintre ele în următorii trei ani fie creșteau investițiile, fie își consolidau poziția pe piață. Cred că o singură companie a spus că va deinvesti. Acum, pentru OUG 119 e mult prea curând. Toată lumea cumva se uită și ce se întâmplă la nivel european. Știm, Guvernul caută soluții pentru că impactul în piață a fost foarte mare. Deci pe OUG 119 e prea curând să putem spune că cineva a decis să nu mai investească sau să plece. Pe codul fiscal din vară nu avem semnale că a avut un impact dramatic pentru un sector. Deci în urma acestor modificări nu, dar în urma altor OUG-uri în trecut au fost și exit-uri.
Am văzut că România are acum ca proiect de țară implementarea PNRR. Credeți că acesta este suficient, să ar trebui să mai facem ceva mai mare de atât, ca strategie, cel puțin și în ce direcții?
Noi cumva am militat în toți acești ani ca ca România să devină membru OECD. În absența PNRR-ului, care a venit ca o surpriză plăcută în urma surprizei neplăcute oferite de COVID, noi asta vedeam – apartenența României la OECD și ne bucurăm că se fac pași în această direcție.
Cu PNRR, e foarte bine că îl avem, se putea mai bine, se putea și mai prost. Noi avem o preocupare vizavi de capacitatea de implementare, aveam o preocupare dinainte de acest context inflaționist accelerat. Acolo se regăsesc foarte multe reforme, foarte multe proiecte pe care noi, ca AmCham, dar și societatea în general le așteaptă de foarte mulți ani și, dacă s-ar implementa, ar fi minunat.
Acum provocările, dincolo de capacitatea de implementare, sunt mai multe și mai mari. Proiectele acelea au fost gândite în anumite linii bugetare, acum sunt total date peste cap de inflație. Lanțurile de aprovizionare de asemenea, iar pentru un proiect nu toate materialele vin din România.
Deci există multiple motive de îngrijorare, dar da, dacă se implementează, este foarte bine.
Suntem pe cale de a deveni membri OECD și în ultimul timp se discută și despre aderarea la Schengen. Ce avantaje vor aduce aceste două schimbări asupra investițiilor și oportunităților de investiție americane din România?
Aderarea la OECD în mod clar va garanta existența în România a unor standarde, de exemplu, la corporate governance, iar OECD se uită foarte atent la aceste standarde. Deci pentru România va fi o mare bilă albă și din punct de vedere investițional. Cumva va exista garanția îndeplinirea acestor standarde.
În ceea ce privește Shengen, doar dacă ne uităm la partea de transport, dincolo de alte aspecte, va ajuta foarte mult, va fluidiza foarte mult pentru anumite business-uri, va fi o diferență majoră a fi în Schengen versus a nu fi. Și, chiar dacă nu vei beneficia direct, semnalele vizavi de România vor fi unele pozitive. Cumva, pe checklist-ul acela va mai fi o bifă în favoarea noastră.
Vedeți riscul unei recisiuni în România? Cam în ce perioadă și ce consecințe credeți că ar putea avea și asupra investițiilor?
Dacă nu l-am vedea, practic am fi un pic rupți de realitate. Risc există. Ne uităm și noi la partea pozitivă sau la vocile pozitive care spun că pentru România nu va fi atât de abruptă recesiunea. Cumva, dacă ne uităm, comparativ cu alte economii, dependența noastră și de Ucraina și de China este mai mică. Asta ne ajută. Depinde de principalii noștri parteneri economici, cât de afectați vor fi și cum se va translata și la noi această recesiune. Dar da, ne uităm cu atenție și îngrijorare și sperăm în mod optimist că nu va fi așa dramatic.
Am văzut că sunt state care deja au început să reducă taxele. Marea Britanie a anunțat săptămâna trecută un pachet fiscal avantajos ca să treacă peste această viitoare recesiune. Credeți că România are nevoie de un o astfel de direcție?
România are nevoie de așa de multe. Noi la AmCham ne-am ferit să cerem reduceri de taxe și impozite. Vă dați seama că orice companie vrea, nu cred că este una care să spună că nu vrea reduceri de taxe.
Realitatea face că în acest moment România nu prea își permite reduceri de taxe, nu are de unde, nu avem spațiu fiscal. Dacă se găsesc bani pe undeva, nu va zice nimeni nu, doar că discuțiile publice pe care le auzim au fost de creștere a unor taxe și impozite, nu de scădere.
Altfel, credeți că există alte măsuri pe care le-ar putea lua România pentru a conserva ritmul de creștere economică sau măcar să nu se ducă către recesiune?
Măsurile care trebuie luate sunt unele de durată, nu cred că sunt „easy-fixes” (rezolvări ușoare, n.r.). Nu prea mai avem spațiu de manevră pentru aceste „quick wins” (reparații rapide, n.r.) și trebuie să ne întoarcem la agenda pe care o știm: promovare exporturi, susținere exporturi, investiții în infrastructură, acel „level plain field” (corectitutine, n.r.), colectarea de taxe și impozite, ce nu se colectează. Deci avem teme de făcut.
Și, încă o dată, dacă vrem să promovăm România ca destinație de investiții, să promovăm și exporturile românești, ne trebuie acea agenție de investiții, dar în adevăratul sens al existenței unei astfel de agenții, nu doar pe hârtie. Pe hârtie avem deja de mulți ani și, dacă nu ai echipă puternică de profesioniști, buget, putere de decizie, nu poți să faci nimic. Este ca și în sectorul privat. Degeaba pui KPI-uri (indici de performanță, n.r.) până la cer, dacă n-ai de niciunele cu care să poți să le atingi. O astfel de agenție poate face mult mai multe. Noi am intermediat niște discuții cu agențiile campioane ale Europei, cu cea din Cehia și cu cea din Irlanda, tocmai pentru a înțelege cum sunt ei structurați acolo, ce strategie au, cum o urmăresc. Și am văzut o organizare similară sectorului privat și o foarte mare voință de a face acea promovare și cu foarte bune rezultate.
O problemă încă arzătoare pentru români este necesitatea vizelor și am văzut că acolo nu am făcut progrese în ultimii ani. Ce ar trebui să facă România pentru a grăbi acest proces?
La Visa Waiver sunt niște criterii tehnice foarte concrete de îndeplinit. Trebuie să ai o rată de respingere de 5%, iar noi acum avem 10% rată de respingere. În absența unui efort conjugat al populației care aplică. Practic este matematică: atâția aplicanți, atâtea vize aprobate, atâtea respinse. Ar trebui un fel de citizen responsability (responsabilitate cetățenească, n.r.) și, când te uiți pe criterii, dacă știi că nu le îndeplinești, să nu mai aplici.
Acest interviu a fost transcris cu ajutorul Vatis Tech.