Interesul românilor pentru asigurările de viață a crescut cu 16% față de 2020

Aegon

 Interesul românilor pentru asigurările de viață care oferă despăgubire în caz de spitalizare, în țară sau în străinătate, din accident sau boală, inclusiv pentru infectarea cu Covid-19, a crescut în 2021, față de anul anterior, potrivit unei cercetări realizate de Aegon România. Astfel, 54% dintre persoanele chestionate în cadrul studiului ar opta pentru un astfel de produs, în următoarele trei luni. Procentul este mai mare cu 16% față de anul 2020, când compania a realizat un studiu asemănător, care viza sondarea percepției românilor față de acest tip de asigurări.

Femeile ar opta în proporție de 55%, față de 35% în 2020, pentru o poliță de asigurare care acoperă spitalizarea din accident sau boală, inclusiv Covid-19. Și în rândul familiilor moderne s-a remarcat o creștere impresionantă a interesului pentru acest tip de produse, cu 62% dintre acestea declarând că își doresc să achiziționeze o asemenea poliță în 2021, față de doar 38%, în 2020. Familiile moderne au vârste cuprinse între 25 și 44 de ani, studii medii și superioare, venituri medii și mari și copii cu vârste până în 14 ani.

Circa 57% dintre respondenți consideră că, în contextul actual, marcat de pandemie, acest tip de asigurare este atractiv sau foarte atractiv, cu 5% mai mult decât în 2020. De asemenea, alte rezultate ale studiului relevă că, în 2021, despăgubirea pentru spitalizarea cauzată de infectarea cu Covid-19 a crescut cu aproape 10% în clasamentul motivelor care i-ar determina pe oameni să cumpere această poliță. În ceea ce privește beneficiarii acestui tip de asigurare, 54% dintre cei chestionați au răspuns că ar încheia polița pentru ei înșiși, în creștere de la 46%, anul trecut. Participanții la studiu au declarat că ar încheia asigurarea pentru partener, în proporție de 40% (33%, în 2020), iar 35%, la fel ca în 2020, pentru copii.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Într-un clasament al zonelor geografice, cei mai interesați români de achiziția unei asemenea asigurări provin din Moldova, în procent de 61%, urmați de dobrogeni, 59%, și olteni, 56%.

„Tocmai pentru că, așa cum ne arată și această cercetare, contextul s-a schimbat major începând cu 2020, Aegon a creat și va lansa, la începutul lui 2022, un nou produs care se va plia pe nevoile actuale ale românilor. Această asigurare va fi disponibilă prin rețelele de brokeraj ale partenerilor noștri”, spune Sînziana Maioreanu, director general al Aegon România.

Cercetarea Aegon România s-a desfășurat în noiembrie 2021 și a inclus peste 1.000 de subiecți cu vârste de peste 18 ani. Eșantionul este eterogen din punct de vedere al studiilor, venitului și statusului relațional. Respondenții provin din toate zonele țării și locuiesc în orașe sau în apropierea acestora.

Aegon are în total peste 22.300 de angajați ai companiei oferă servicii financiare pentru aproximativ 34,4 de milioane de clienți din America, Europa și Asia. Aegon a intrat pe piața din România în 2007, prin compania de pensii private, și în 2008 prin compania de asigurări de viață. În prezent, Aegon are în România peste un milion de clienți și 150 de angajați.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: