Interes major pentru un loc de muncă. Numărul aplicărilor a crescut cu 70% față de anul trecut

job, angajare, candidat Sursa foto: Dreamstime Casaalmare

Numărul de aplicări la joburi s-a ridicat la 4 milioane, în primele trei luni ale anului, o creștere de 70% față de primele luni 2020, când s-au ridicat la 2,7 milioane. Astfel, în medie, lunar, există aproximativ 1,3 milioane de aplicări la joburi, arată datele publicate de platforma de recrutare eJobs.ro.

Peste 70.000 de joburi noi au fost postate în primele trei luni ale anului pe eJobs.ro, valoare egală cu cea înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut. Domeniile în care este, în prezent, cea mai mare nevoie de candidați sunt retail, prestări servicii, IT, telecom, call center/BPO, industria alimentară sau producție.

„Un număr de joburi egal cu cel din primul trimestru al anului trecut dă un semnal important despre dinamica angajărilor din 2021. Și asta pentru că ianuarie și februarie 2020 au fost două luni cu valori record în ceea ce privește angajările, martie fiind, într-adevăr, luna care a tras în jos primul trimestru. Anul acesta, însă, lucrurile s-au reașezat în matcă și se menține un ritm constant de aproximativ 25.000 de joburi noi pe lună. În luna martie, spre exemplu, acest nivel a fost depășit, angajatorii postând aproape 27.000 de noi locuri de muncă”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Orașele cu cele mai multe oportunități pentru cei care vor să se angajeze sunt București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov și Iași, acestea devenind în ultimul an și importante centre de relocare pentru candidații din orașele mai mici în care piața muncii pare a fi în continuare blocată.

„Cluj-Napoca este de câțiva ani deja foarte aproape de București ca mecansim al pieței muncii, opțiuni pentru candidați, niveluri salariale sau cost al vieții. Vedem însă o dinamică în creștere pe Timișoara, Brașov și Iași, care au trecut cu bine testul ultimului an și care se apropie foarte mult de Cluj-Napoca din toate punctele de vedere menționate anterior. Sunt angajatori foarte mari din domenii importante precum retail, BPO, banking, producție sau IT care au birouri locale în aceste puncte cheie ale țării și angajează la niveluri similare cu cele din 2019”, explică Bogdan Badea.

În ceea ce privește aplicările, cel puțin pentru următoarea jumătate de an, dacă nu chiar până la finalul anului, este de așteptat a ritmul lunar să nu scadă sub pragul de 1,3 milioane de aplicări. Cele mai multe CV-uri sunt primite pentru joburile din vânzări, relații clienți / call center, administrativ / logistică, marketing, e-Commerce, bănci sau IT, iar candidații care aplică cel mai mult sunt din categoria de vârstă 25-35 de ani, cu un nivel mediu de experiență.

„Tinerii cu vârsta între 18 și 24 de ani continuă să vină din urmă într-un ritm accelerat și să înregistreze lunar peste 500.000 de aplicări. Urmează categoria 36-45 de ani, iar la o distanță considerabilă se află candidații care au peste 45 de ani. Ca o comparație, dacă pe segmentul de vârstă 25-35 avem în fiecare lună 50.000 – 55.000 de candidați unici, în segmentul 45+ ajungem undeva la 15.000 de candidați”, detaliază Bogdan Badea.

Primul trimestru al anului continuă, de asemenea, două tendințe importante începute în 2020, respectiv interesul crescut al candidaților pentru joburile full-time din cadrul companiilor mari, multinaționale, precum și un avânt al tinerilor aflați la început de carieră de a începe primul job cât mai devreme, înainte de terminarea studiilor. Totodată, joburile din străinătate rămân ca opțiune secundară pentru toate categoriile de vârstă și nivelurile de experiență.

Sursa foto: CasaalmareDreamstime.com

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: