Intel şi-a vândut pachetul de 1,18 milioane de acţiuni la firma britanică de cipuri Arm Holdings

intel Sursa foto: Intel

Intel şi-a vândut pachetul de 1,18 milioane de acţiuni la firma britanică de cipuri Arm Holdings, potrivit unui document depus la autoritatea de reglementare a pieţei financiare, în timp ce designerul de cipuri din California îşi consolidează bilanţul pe fondul unei concurenţe intense, transmite CNBC, potrivit News.ro.

Vânzarea a aduS probabil Intel aproape 147 de milioane de dolari, pe baza preţului mediu al acţiunilor Arm din aprilie până în iunie.

Intel avea numerar şi echivalente de numerar de 11,3 miliarde de dolari şi datorii de aproximativ 32 de miliarde de dolari la sfârşitul lunii iunie, potrivit celor mai recente rapoarte financiare.

Vânzarea participaţiei la Arm vine pe fondul unei perioade financiare tumultuoase pentru Intel, care trece prin ceea ce CEO-ul Pat Gelsinger a numit ”cea mai substanţială restructurare a Intel de la tranziţia microprocesorului de memorie de acum patru decenii”.

La începutul lunii august, Intel a anunţat un plan de reducere a costurilor în valoare de 10 miliarde de dolari, care va reduce forţa de muncă cu aproximativ 15.000 de angajaţi, va elimina dividendele fiscale din trimestrul patru şi va reduce cheltuielile de capital.

În acelaşi timp, Intel a raportat rezultate trimestriale mai proaste decât se aşteptase şi a emis previziuni slabe pentru perioada curentă.

Rezultatele au fost urmate de cea mai mare scădere de o singură zi a preţului acţiunilor Intel din ultimii 50 de ani, cu 26%.

Producătorul de cipuri, care îşi proiectează şi produce propriile cipuri, s-a chinuit să ţină pasul cu alţi concurenţi de semiconductori, pe fondul intensificării concurenţei din cauza boom-ului AI.

Potrivit lui Gelsinger, ultimele pierderi ale companiei au fost agravate de decizia sa de a-şi produce mai rapid cipurile Core Ultra PC, care sunt create pentru a face faţă sarcinilor de lucru AI.

Concurenţi precum AMD şi Qualcomm s-au întrecut, de asemenea, pentru a lansa mai multe cipuri concentrate pe AI, urmărind succesul Nvidia.

Sub conducerea lui Gelsinger, compania caută, de asemenea, să-şi dezvolte afacerea producţie de cipuri şi să-şi recupereze cota de piaţă pierdută în faţa companiei TSMC din Taiwan şi Samsung din Coreea de Sud, în ultimii ani.

Intel şi Arm au refuzat să comenteze vânzarea atunci când au fost contactate de CNBC miercuri.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: