Intel amână cu doi ani proiectele de construire a unor uzine de cipuri în Germania şi Polonia

intel Sursa foto: Intel

Producătorul american de semiconductori Intel a anunţat luni seara amânarea, pentru aproximativ doi ani, a proiectelor care vizau construirea unor uzine de cipuri în Germania şi Polonia, informează AFP, conform Agerpres.

Chiar dacă proiectele nu au fost abandonate, decizia grupului american este o adevărată lovitură pentru Germania, care a promis subvenţii de zece miliarde de euro pentru a atrage Intel să construiască o uzină la Magdeburg (centru-est).

În 2023, Intel a informat că a decis să investească aproximativ 30 de miliarde de euro pentru a construi două facilităţi de producţie a cipurilor la Magdeburg, unde urmau să fie create aproximativ 3.000 de locuri de muncă, iar debutul şantierului era programat pentru primul semestru al acestui an. Guvernul de la Berlin a promis că va oferi ajutoare de stat echivalente cu o treime din costul total al proiectului.

“Fondurile de care Intel nu mai are nevoie vor fi rezervate pentru soluţionarea problemelor financiare ale bugetului federal”, a reacţionat ministrul german de Finanţe, Christian Lindner, într-o postare pe reţeaua X (ex-Twitter).

În ceea ce priveşte uzina din Polonia, ce urma să fie construită la Wroclaw (sud-vest), Intel s-a angajat că va investi până la 4,6 miliarde dolari şi va crea 2.000 de locuri de muncă directe.

Grupul american şi-a justificat decizia de amânare a celor două proiecte prin previziunile sale referitoare la evoluţia cererii de semiconductori, fără a oferi mai multe detalii.

La începutul anului, grupul american a decis să amâne şi debutul şantierului pentru un nou centru de cercetare şi dezvoltare ce urma să fie construit în Franţa şi, de asemenea, a îngheţat proiectul care viza construirea unei uzine în Italia.

Revizuirea planurilor privind activităţile din Europa contrastează cu dezvoltarea industrială a Intel în SUA, susţinută de Guvernul american, care în luna martie a deblocat un pachet de subvenţii cu o valoare de 20 de miliarde de dolari, pentru a permite grupului să îşi majoreze producţia. Autorităţile americane mizează pe faptul că aceste subvenţii vor permite Intel să construiască sau să îşi extindă uzinele din Arizona, Ohio, New Mexico şi Oregon, ceea ce ar putea conduce la crearea a 30.000 de locuri de muncă. La rândul său, Intel ar urma să investească aproximativ 100 de miliarde de dolari în ţara sa de origine.

Intel, odată cel mai mare producător mondial de semiconductori, trece prin una dintre cele mai grave perioade din istoria sa, în condiţiile în care se chinuie să recupereze decalajul faţă de rivalii precum Nvidia, lider pe piaţa cipurilor cu Inteligenţă Artificială. În timp ce capitalizarea de piaţă a Nvidia a ajuns la 3.000 de miliarde de dolari, Intel are o capitalizare de piaţă mai mică de 100 de miliarde de dolari, după ce a publicat rezultate dezamăgitoare pe trimestrul al doilea.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: