Inspecția Muncii a aplicat amenzi de 400.000 lei unor companii din domeniul jocurilor de noroc, pentru muncă nedeclarată

Inspectia Muncii Sursa foto: Inspectia Muncii/ Facebook

Inspectorii din cadrul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au făcut sute de controale la societăţi care activează în domeniul jocurilor de noroc şi pariurilor, aplicând amenzi în valoare totală de 570.300 de lei, din care 400.000 de lei pentru muncă nedeclarată. Au fost identificate 20 persoane care lucrau fără forme legale, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

„Am primit semnale privind desfășurarea activităților în jocuri de noroc și pariuri. Cele mai frecvente sesizări privesc angajarea personalului, transmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidență a salariaților, durata timpului de muncă şi munca suplimentară, întocmirea evidenţei orelor de muncă prestate de salariați, repausuri periodice, cel săptămânal și de sărbătorile legale, stabilirea și acordarea drepturilor salariale, dar și munca de noapte, care a făcut obiectul celei mai recente modificări aduse Codului Muncii, prin menționarea situațiilor în care persoanele în cauză nu pot fi obligate să presteze muncă de noapte. Pentru deficiențele constatate, inspectorii de muncă au dispus măsuri cu termene concrete de remediere și al căror mod de îndeplinire va fi monitorizat”, a declarat Mihai Nicolae Ucă, inspector general de stat adjunct.

Potrivit comunicatului, obiectivele campaniei au fost eliminarea neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităţilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare și creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă.

Cele mai frecvente neconformități constatate în domeniul relaților de muncă au fost:

• Nerespectarea obligației privind încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă și înmânarea unui exemplar al contractului salariatului;

• Încălcarea, de către angajator, a obligației privind evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat cu evidenţierea orelor de începere şi de sfârşit ale programului de lucru și supunerea controlului inspectorilor de muncă a acestei evidenţe;

• Nerespectarea obligaţiei referitoare la acordarea repausului de 24 ore dupã o duratã zilnicã a timpului de muncã de 12 ore;

• Nerespectarea prevederilor privind dovada acordării drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă;

• Nerespectarea prevederilor referitoare la datele transmise în REVISAL: transmiteri tardive sau incomplete, date eronate.

• Dosare de personal incomplete;

• Nerespectarea obligaţiei de a elibera o adeverinţã de vechime pentru salariaţi la încetarea activitãţii.

Sursa foto: Inspectia Muncii/ Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *