Inflația în Europa e în scădere, dar alimentele se tot scumpesc. În ce țări s-au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri și la ce produse

alimente mancare, preturi mancare, retail, produse alimentare, industria agroalimentara Foto: David Izquierdo/ Dreamstime.com

Inflația se temperează, dar prețurile unor alimente de bază, precum zahărul, brânza de lapte și ouăle, uleiurile și grăsimile, continuă să crească, arată o analiză Euronews.eu.

Prețurile alimentelor au continuat să crească în Europa, în ciuda faptului că inflația a scăzut pentru a doua lună consecutiv în decembrie, potrivit datelor comunicate săptămâna trecută de Eurostat, agenția europeană de statistică.

Inflația prețurilor alimentelor în UE a fost de 18,2%, iar în zona euro de 16,2% în decembrie, ceea ce reprezintă o ușoară scădere față de media lunii noiembrie. Dar prețurile unor alimente de bază, precum zahărul, brânza de lapte și ouăle, uleiurile și grăsimile, continuă să crească.

Cea mai mare creștere a prețurilor a fost înregistrată în Ungaria, cu aproape 50%, Lituania fiind pe locul al doilea, cu 33,5%, urmată de Estonia, cu 30,8%. Cele mai mici variații de preț au fost înregistrate în Luxemburg cu 11,1%, Irlanda cu 12,1% și Cipru cu 12,2%.

Cele șase categorii de produse alimentare în care s-au înregistrat cele mai semnificative creșteri în țările UE au fost laptele proaspăt integral, ouăle, zahărul, uleiul și grăsimile, untul și alte uleiuri comestibile, variind între 30,2% și 56,6% în medie.

Prețul zahărului s-a dublat în Estonia, a crescut cu 98,9% în Cehia și cu 87,4% în Polonia. în Suedia, Danemarca și Luxemburg, modificarea prețurilor a fost de aproximativ 10%.

Prețurile pentru un alt produs alimentar de bază, ouăle, au înregistrat creșteri foarte variate, de la 14,8% în Luxemburg la 92,5% în Cehia, în timp ce media UE a fost de 30%, notează Euronews.

Prețuri în România: Alimentele s-au scumpit cu 22% într-un an

În România, conform celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2022, comparativ cu luna decembrie 2021, a fost de 16,4%. La mărfurile alimentare, în decembrie 2022 față de aceeași lună a anului precedent, creșterea a fost de 22,05%.

Scumpiri de alimente în România, conform INS

Zahăr: +62,79%

Ulei: +37,46%

Ouă: +35,51%

Cartofi: +35,43%

Făină: +33%

Brânză: +31,59%

Lapte şi produse lactate: +30,67%

Pâine: +25,83%

Legume și conserve de legume: +22,24%

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: