Industria IT sponsorizează 12 cursuri de Tehnologie din universități, considerate inovatoare. Cine sunt tinerii profesori care au câștigat burse

digitalizare, calculator, cod, programare Sursa foto: Pixabay

 

Industria IT sponsorizează 12 cursuri tech considerate inovatoare, realizate de tineri profesori universitari de la cele mai mari universități din țară. Acestea abordează tehnologii precum AI/ML, Big Data, Blockchain, Cybersecurity, Health Tech, Tech for All. Ediția actuală a burselor ANIS, lansate de Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, are burse de 60.000 de euro.

Programul, aflat la a patra ediție, înregistrează tot mai multe înscrieri de proiecte, spun reprezentanții ANIS. “Asta demonstrează deschiderea mediului academic spre colaboarea cu industria IT și nevoia unui sprijin extern pentru tinerii profesori dedicați meseriei lor. Pe de altă parte, și sponsorii s-au arătat deosebit de încântați să participe la acest program, unii fiind alături de noi chiar de la prima ediție. De altfel, industria IT cunoaște importanța acestui parteneriat cu mediul academic și se dedică constant, prin diverse proiecte, creșterii calității educaționale din România, ce reprezintă fundația viitoarei forțe de muncă”, a declarat Gabriela Mechea, Director Executiv ANIS România.

La ediția din acest an au fost înscrise, în total, 23 candidaturi, provenite de la cadre didactice tinere, ce predau la unele dintre cele mai mari universități din țară. Pentru a fi eligibili, candidații trebuie să dețină titlul de lector sau asistent universitar, să aibă până în 40 de ani și să introducă sau să actualizeze un curs/ laborator cu metode inovative de predare, în unul dintre domeniile tehnologice propuse. Proiectele depuse au fost evaluate după următoarele criterii: caracterul inovativ al cursului/laboratorului și sustenabilitatea lui, structura, ce trebuie să acopere obiectivele și materia cursului/laboratorului, respectiv profilul candidatului și metodele inovative de predare.

Proiectele selectate se încadrează în tehnologii precum: AI/ML – patru cursuri, Big Data – două cursuri, Blockchain – un curs, Cybersecurity – două cursuri, Health Tech – un curs, Tech for All – două cursuri.

 

 Care sunt proiecte sponsorizate

Dintre cele 12 proiecte selectate, patru au la bază categoria tehnologică Artificial Intelligence/Machine Learning (AI/ML). Arusoaie Andreea-Valentina (Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași) a propus cursul Quantum computing, pentru care a primit o sponsorizare din partea Endava Romania. Crăciunescu Răzvan (Universitatea Politehnica din București) a fost sponsorizat de Qualitance QBS pentru cursul Sisteme hibride de comunicații mobile. Rădoi Emilian (Universitatea Politehnică din București), a propus cursul Dezvoltarea de Software în Startup-uri, sponsorizat de Tremend Software Consulting. Zvorișteanu Otilia & Achirei Ștefan (Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași) au fost sponsorizați de Wipro Technologies pentru cursul Sisteme de Vedere Artificială.

Categoria Big Data a fost regăsită în două dintre cursurile selectate, respectiv: Technologies for Big Data Analysis, propus de Marin Iuliana (Universitatea Politehnica din Bucuresti) și susținut de Adobe Systems Romania și Sisteme Distribuite de Baze de Date, propus de Truică Ciprian-Octavian (Universitatea Politehnica din București) și susținut de Microsoft Romania. La categoria Blockchain, Softbinator Technologies a oferit o sponsorizare către proiectul Introduction to Blockchain, realizat de Cira Cristian (Universitatea de Vest din Timișoara).

Categoria Cybersecurity înregistrează, de asemenea, două proiecte sponsorizate. Iancu Bogdan (Academia de Studii Economice din București) a propus cursul Securitatea Codului Sursă (Source Code Security), ce a obținut susținerea Atos IT Solutions and Sevices, iar Stângaciu Cristina-Sorina (Universitatea Politehnica Timisoara) a fost sponsorizată de Microsoft Romania pentru cursul Operating Systems for IoT (OSIOT).

Endava Romania a susținut cursul denumit Realitate virtuală și augumentată, ce se încadrează în categoria Health Tech și este realizat de Stanica Iulia-Cristina (Universitatea Politehnica din București). Pentru segmentul Tech for All s-au acordat două sponsorizări: cursul Technology Entrepreneurship, realizat de Anagnoste Sorin (Academia de Studii Economice din București) și susținut de eMag, respectiv Instruire asistată de calculator, curs propus de Ștefan Iulia Adina (Universitatea Tehnică din Cluj) și sponsorizat de DB Global Technology.

Jurații

Candidaturile au fost evaluate de un comitet format din 13 reprezentanți ai industriei și mediului academic, respectiv: Prof. Dr. Lenuța Alboaie (Prodecat FI, Universitatea AI Cuza), Dr. Răzvan Bologa (Cibernetică, Academia de Studii Economice), Radu Constantinescu (Qualitance), Cătălina Dodu (Atos), Dr. Radu Gramatovici (Prorector, Universitatea din București), Daniel Ilinca (Softbinator), Vasile Manta (Decan ACS, Universitatea Tehnică Gh. Asachi), Ion Moldoveanu (Deutsche Bank Global Technology), Dr. Simona Motonga (Vicepreședinte Senat UBB, Universitatea Babeș Bolyai), Prof. Dr. Răzvan Rughinis (Prodecan ACS, Univ. Politehnica București), Dr. Honoriu Valean (Universitatea Tehnică Cluj), Prof. Dr. Radu Vasiu (Președinte Senat UPT, Universitatea Politehnică Timișoara), Prof. Dr. Cosmin Bonchis (Prodecan FMI, Universitatea de Vest).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: