Indicii de pe Bursa de Valori București au închis mixt în ședința de joi, cu o valoare a tranzacțiilor de peste 40 milioane lei

aero bvb foto Sursa foto: BVB

Indicii de pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) au închis mixt în ședința de joi, cu o valoare a tranzacțiilor de 40,15 milioane lei (8,12 milioane euro).

Potrivit datelor BVB, indicele principal BET a crescut cu 0.01%, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat o scădere de 0,01%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,02%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a scăzut cu 0,60%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa pe plus cu 0,11%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a crescut cu 0,15%. Indicele BET AeRO a încheiat ședința pe minus cu 0,60%.

Acțiunile companiilor cu cele mai bune evoluții au fost Promateris (8,06%), Rompetrol (6,67%) și Compa (5,74%). Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Bermas (-8,7%), Altur (-6,67%) și Aerostar (-3,09%).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: