Indicele global al preţurilor produselor alimentare a rămas constant în septembrie. Scăderi la uleiuri, lactate și carne, creșteri la zahăr și porumb

alimente mancare, preturi mancare, retail, produse alimentare, industria agroalimentara Foto: David Izquierdo/ Dreamstime.com

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a rămas practic neschimbat în luna septembrie, în condiţiile în care scăderile înregistrate la uleiuri vegetale, lactate şi carne au contracarat creşterile de preţuri înregistrate la zahăr şi porumb, a anunţat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.

În luna septembrie 2023, acest indice s-a situat la o medie de 121,5 puncte, de la nivelul revizuit de 121,6 puncte înregistrat în luna august. Valoarea din luna septembrie 2023 este cu 10,7% sub cea din urmă cu un an şi cu 24% sub maximumul istoric atins în luna martie 2022, imediat după debutul invaziei ruseşti în Ucraina.

Potrivit agenţiei ONU cu sediul la Roma, preţurile mondiale la cereale au crescut cu 1% în septembrie, comparativ cu luna august, în principal ca urmare a unui avans de 7% al preţurilor la porumb, apărut ca urmare a unei cereri solide pentru porumbul din Brazilia, diminuării vânzărilor de porumb ale fermierilor din Argentina şi creşterii tarifelor la transportul cu barjele în SUA. Cotaţiile internaţionale au scăzut cu 1,6% graţie unor livrări ample şi perspectivelor bune de producţie în Rusia.

În schimb, preţurile mondiale la zahăr au crescut cu 9,8% în luna septembrie comparativ cu luna august, atingând cel mai ridicat nivel de după luna noiembrie 2010, pe fondul îngrijorărilor cu privire la situaţia livrărilor în sezonul următor. Potrivit FAO, prognozele preliminare arată spre o diminuare a producţiei în Thailanda şi India, ambii mari producători mondiali, din cauza impactului fenomenului meteo El Nino.

Indicele preţurilor la uleiuri vegetale a scăzut cu 3,9% în luna septembrie, preţurile la lactate au scăzut cu 2,3%, septembrie fiind a noua lună consecutivă de scădere, iar preţurile la carne au scăzut cu 1%.

Separat, FAO a dat vineri publicităţii un nou raport cu privire la cererea şi oferta de cereale. FAO prognozează că, în 2023, producţia mondială de cereale ar urma să fie 2,819 miliarde de tone, mai mare cu 0,9% faţă de cea din 2022. Îmbunătăţirea estimărilor se bazează în întregime pe prognozele peste aşteptări privind recoltele din Rusia şi Ucraina, graţie continuării condiţiilor meteo favorabile.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: