Încrederea în economia zonei euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii 21 de ani

bani euro sursa Comisia Europeana Sursa foto: Comisia Europeană

Încrederea în economia zonei euro a atins în iunie cel mai ridicat nivel din ultimii 21 de ani, în urma îmbunătăţirii situaţiei din sectorul serviciilor, după atenuarea restricţiilor impuse pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite DPA, citată de Agerpres.

Potrivit datelor publicate marţi de Comisia Europeană, indicele sentimentului economic (ESI) a urcat în iunie la 117,9 puncte, de la 114,5 puncte luna precedentă. Cifra comunicată de Executivul comunitar diferă de estimările analiştilor, care se aşteptau la un avans de până la 116,5 de puncte.

În industrie, optimismul a crescut pentru a şaptea lună consecutiv, ajungând la nivelul record de 12,7 puncte, de la 11,5 puncte luna precedentă, în timp ce analiştii estimau un avans până la 12,3 puncte.

Încrederea în sectorul serviciilor, responsabil pentru două treimi din PIB-ul zonei euro, a înregistrat a cincea lună de creştere consecutivă, ajungând la 17,9 puncte în iunie, de la 11,3 puncte luna precedentă. Este cel mai ridicat nivel începând din august 2007.

Încrederea consumatorilor a urcat la minus 3,3 puncte luna aceasta, de la minus 5,1 puncte luna precedentă, a cincea lună de creştere consecutivă.

Indicele legat de aşteptările privind forţa de muncă a urcat la 111,6 puncte în iunie, datorită planurilor de angajări din industrie şi servicii, care au compensat declinul uşor din construcţii.

Datele publicate marţi de Comisia Europeană sunt rezultatul unui studiu efectuat în perioada 1 – 21 iunie.

În mai, Comisia Europeană a estimat că economia UE va creşte cu 4,2% în 2021 şi cu 4,4% în 2022, în timp ce zona euro va înregistra un avans de 4,3% anul acesta şi de 4,4% anul viitor.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: