În Romania, în timpul pandemiei, numărul femeilor șomere a crescut cu 50%, în timp ce al bărbaților cu doar 16%, arată un raport realizat de firma globală de consultanță Kearney și UN Women UK.
De asemenea, deși în România decalajul salarial dintre femei și bărbați este de 3,3%, față de o medie a țărilor UE de 14,1%, femeile se află pe primul loc în topul categoriilor celor mai des discriminate conform Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
În Romania, 48% dintre femei consideră că pandemia a avut un impact negativ asupra echilibrului dintre viața profesională și cea personală, deși consideră că munca în regim hibrid le ajută să obțină o flexibilitate mai mare manevrând obligațiile personale și profesionale. Raportul Kearney subliniază că firmele trebuie să conștientizeze și să înțeleagă aceste probleme create de munca hibridă pentru a-și putea extinde datoria de a rămâne gender-neutral.
Conform raportului, pandemia a afectat în mod disproporționat femeile la locul de muncă, acestea fiind predispuse să își piardă serviciul în timpul crizei, să demisioneze sau să fie excluse din discuțiile companiilor.
Potrivit studiului făcut de Kearney, angajatele susțin că resimt efectele inactivității în special în zona dezvoltării profesionale, doar 38% spunând că oportunitățile ce le sunt oferite pentru progresul în carieră și dezvoltarea competențelor au ca rezultat o remunerație financiară. În schimb, doar 29% au menționat că aceste oportunități au condus la o promovare.
Kearney și UN Women UK au dezvoltat raportul pe baza interviurilor cu reprezentanți seniori DE&I din 22 de organizații private, inclusiv Heineken, Netflix și Bank of Ireland Group, precum și pe răspunsurile unui sondaj cu 1.408 participanți.
În timp ce sondajul constată că mai mult de jumătate dintre femei au raportat o creștere a motivației (64%) și a productivității (62%) ca urmare a adoptării tot mai mari a muncii hibride, persoanele intervievate au recunoscut de asemenea provocările pe care le întâmpină femeile, în special cu privire la responsabilitățile casnice distribuite inegal între femei și bărbați. De fapt, una din cinci femei consideră că munca hibridă va avea un impact negativ asupra progresului lor în carieră, deoarece este mai probabil ca acestea să lucreze de la distanță mai mult decât bărbații, devenind o provocare să poată rămâne pe radarul liderilor companiilor din care fac parte.