În șantier: 40 de hectare de spații industriale și logistice, în lucru în România. Care sunt cele mai atractive destinații?

hala logistica Sursa foto: Pixabay

În pofida sincopelor din activitatea economică, pe fondul pandemiei COVID-19, sectorul industrial-logistic înregistrează creșteri în România. Stocul modern de spații industriale din România a depășit în 2020 pragul de 5 milioane de mp și urmează să ajungă la aproximativ 5,5 milioane mp în acest an, potrivit celui mai recent raport al consultanților imobiliari de la CBRE. Peste 60% din suprafața aflată în construcție are deja clienți, dar un procent foarte mic din aceste spații e destinat producției.

La nivel național, în prezent sunt în construcție aproximativ 400.000 mp de spații industriale, o suprafață de peste 60% fiind deja pre-închiriată, potrivit datelor CBRE Research. În 2020 stocul de spații industriale din România a crescut cu peste 570.000 mp, iar în acest an “activitatea de dezvoltare continuă alert, impulsionată de gradul de neocupare de doar 8% la nivel național”, arată raportul.

În ceea ce privește activitatea care ar urma să se deruleze în spațiile pre-închiriate, peste jumătate (54%) a fost contractată pentru operațiuni de distribuție, 40% din suprafață e destinată activităților de depozitare și doar 6% merge către activități de producție și logistice, arată datele transmise pentru Economedia.ro

 

2021 are toate premisele pentru a fi un an formidabil pentru piața de spații industriale din România, după ce 2020 s-a dovedit un an record cu peste 930.000 mp tranzacționați. Dezvoltatorii investesc în diferite zone ale țării: de la consacrata zonă a Timișului până la Brașov și Bacău, care încep sa prezinte un interes tot mai mare, beneficiind de terenuri cu potențial pentru dezvoltare și de forță de muncă disponibilă”, a declarat Răzvan Iorgu, Managing Director, CBRE România.

București și împrejurimile, respectiv Ilfov, continuă să atragă cel mai mare volum de noi dezvoltări: aici se află în construcție peste 140.000 mp de spații, conform datelor CBRE. Zona are deja un stoc de de 2,3 milioane de mp. Pe locul următor în clasamentul național, cu un stoc de 1,2 mil. mp, se află regiunea de nord și nord-vest a țării, care include Timișoara, Arad și Cluj-Napoca. În această zona, dezvoltatorii au în construcție aproximativ 130.000 mp, dintre care peste 100.000 mp se află în județul Timiș, conform raportului Romania Industrial Destinations.

„Timișoara și Arad continuă să atragă atenția companiilor care au nevoie de spații logistice, bucurându-se de infrastructură și acces facil către București și granițele de nord și nord-vest ale țării. Discutăm cu multe companii, inclusiv din industria de retail și domenii conexe, care sunt interesate să își extindă sau să își mute spațiile de depozitare în această zonă”, a declarat Daniela Gavril, Head of Research, CBRE România.

O altă zonă dinamică în termeni de noi proiecte este regiunea din centrul României, care include orașe precum Deva, Sibiu, Târgu-Mureș și Brașov, unde există un stoc de circa 670.000 mp care urmează a crește cu 10% doar în acest an, dintre care aproximativ 15.000 mp sunt în construcție în Brașov.

Estul și nord-estul României, cu destinații precum Bacău și Iași, a ajuns de curând pe radarul investitorilor în sectorul industrial, având avantaje precum costuri reduse cu forța de muncă, absența marilor dezvoltatori internaționali și o ofertă consistentă de terenuri disponibile pentru dezvoltare, mai relevă raportul Romania Industrial Destinations.

“România a avut în ultimii cinci ani un ritm rapid de dezvoltare al pieței industriale, stocul dublându-se în această perioadă. Cu toate acestea, cu doar 260 mp de spații industriale per mia de locuitori, țara noastră se situează sub media regională. Spre comparație, Polonia are o medie de 510 mp per mia de locuitori iar Cehia, 840 mp per mia de locuitori. În următorii 5 ani, calculele noastre indică o creștere a stocului de spații industriale cu peste 50%, până la 8 mil. mp, în acest moment, dezvoltatorii având aproape 400.000 mp de spații industriale în construcție”, arată consultanții.

Domeniul industrial-logistic a adus activitate pe șantiere și în anul pandemiei, arată o analiză publicată de IBC Focus, companie care monitorizează lucrările de investiții din România. Creșterea a fost susținută și de investitorii în centre de depozitare. Compania a monitorizat anul trecut 4.351 de investiții industriale, cu 6,2% mai multe decât în anul precedent (4097).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: