În primele opt luni ale anului, cifra de afaceri din comerţ a crescut cu 4,7% față de aceeași perioadă a anului trecut

cumparaturi, magazin, cos de cumparaturi, supermarket sursa foto: Pixabay

În primele opt luni ale anului, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut, în termeni nominali, faţă de aceeași perioadă a anului trecut, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,7%, respectiv cu 4,7%, arată datele Institutului Național de Statistică.

August 2023 comparativ cu iulie 2023

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna august 2023, comparativ cu luna precedentă, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 3,6%, datorită creșterii cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+8,9%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+8,2%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+4,4%), comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+4,0%), comerţului cu ridicata nespecializat (+3,4%) şi din activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (+0,5%).

Scăderi au înregistrat comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-6,7%) şi comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (-5,1%). Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna august 2023, comparativ cu luna precedentă, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 0,9%.

August 2023 comparativ cu august 2022

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna august 2023, comparativ cu luna august 2022, a scăzut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 0,7%, ca urmare a scăderii cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-10,6%) și din comerţul cu ridicata specializat al altor produse (-10,3%). Creşteri au înregistrat: comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+11,0%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+10,9%), comerţul cu ridicata nespecializat (+5,3%), activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (+4,4%), comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+3,6%) și comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+0,3%).

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna august 2023, comparativ cu luna august 2022, a scăzut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 0,7%.

Perioada 1.I-31.VIII.2023 comparativ cu perioada 1.I-31.VIII.2022

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în perioada 1.I-31.VIII.2023, comparativ cu perioada 1.I-31.VIII.2022, a înregistrat o creştere, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 2,7%, datorită creșterii comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+15,4%), activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata (+14,5%), comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+12,7%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+10,6%), comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+4,5%) şi comerţului cu ridicata nespecializat (+2,8%). Scăderi au inregistrat comerţul cu ridicata specializat al altor produse (-7,7%) şi comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-4,5%). Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1.I-31.VIII.2023, comparativ cu perioada 1.I-31.VIII.2022, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 4,7%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: