În 2020, sursele de energie regenerabilă au reprezentat 37% din consumul brut de electricitate în Uniunea Europeană

eoliene_cez Sursa foto: e-nergia.ro

În 2020, sursele de energie regenerabilă au reprezentat 37% din consumul brut de electricitate în Uniunea Europeană, o uşoară creştere faţă de 34% în 2019, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat) și citate de Agerpres. România se numără printre țările în care peste 40% din electricitatea consumată în 2020 a fost generată din surse de energie regenerabilă.

Energia eoliană şi energia hidroelectrică au reprezentat peste două treimi din totalul electricităţii generate din surse regenerabile (36% şi, respectiv, 33%). Restul de energie generat a fost din energia solară (14%), biocombustibili solizi (8%) şi alte surse de energie regenerabilă (8%). Energia solară a fost sursa cu cea mai rapidă creştere, în condiţiile în care, în 2008, reprezenta doar 1% din electricitatea consumată în Uniunea Europeană.

În rândul celor 27 de state membre UE, peste 70% din electricitatea consumată în 2020 a fost generată din surse de energie regenerabilă în Austria (78%) şi Suedia (75%).

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

De asemenea, peste 50% din electricitatea consumată în 2020 a fost generată din surse de energie regenerabilă în Danemarca (65%), Portugalia (58%), Croaţia şi Letonia (ambele cu 53%), iar peste 40% din electricitatea consumată în 2020 a fost generată din surse de energie regenerabilă în Germania (44,7%), România (43%), Spania (42,9%).

La polul opus, 15% sau mai puţin din electricitatea consumată în 2020 a fost generată din surse de energie regenerabilă în Malta (10%), Cipru şi Ungaria (ambele cu 12%), Luxemburg (14%) şi Cehia (15%).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: