Importurile de gaze s-au redus cu 15,7% în primele 11 luni din 2024. Producţia s-a majorat cu 1%

nord stream 2, gaze naturale, conducta, gazoduct, energie, gazprom, germania Sursa foto: Ina FASSBENDER / AFP

România a importat, în primele 11 luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 1,612 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 15,7% mai mică (-313.500 tep) faţă de cea din perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), transmite Agerpres.

Producţia internă de gaze naturale a totalizat, în perioada menţionată, 6,912 milioane tep, fiind cu 1% peste cea din perioada ianuarie-noiembrie 2023 (+70.300 tep).

Conform estimărilor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, producţia de gaze naturale ar urma să crească, până în 2027, cu un ritm mediu anual de 1,7%, după un avans de 1,4% înregistrat în 2023.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Astfel, în ultima Prognoză a echilibrului energetic, pentru 2024 este prognozată o producţie de 7,675 milioane tone echivalent petrol, în creştere cu 0,6%, pentru 2025 de 7,79 milioane tep (plus 1,5%), pentru 2026 de 7,907 milioane tep (plus 1,5%) şi pentru 2027 de 8,176 milioane tep (plus 3,4%).

În ceea ce priveşte importurile, pentru anul 2024 este prognozată o creştere de peste 10% a importului de gaze naturale, după care se aşteaptă să se manifeste o tendinţă de reducere, cu un ritm mai pronunţat la orizontul 2027 (-6%), în concordanţă cu avansul producţiei prin intrarea în exploatare a unor noi capacităţi, dar luând în considerare şi o menţinere a tranzitului către pieţe externe.

CNSP estimează pentru 2024 importuri de 2,392 milioane tep (plus 11,1%), pentru 2025 de 2,211 milioane tep (minus 7,6%), pentru 2026 de 2,150 milioane tep (minus 2,7%) şi pentru 2027 de 2,022 milioane tep (minus 6%).