Impact are un plan pe șase ani de dezvoltare a unor proiecte imobiliare, iar în acest an va avea în diferite faze de construcție, 2.200 de apartamente. Potrivit lui Tinu Sebeșanu, CEO-ul companiei, până la sfârsitul anului va ajunge la 12 proiecte aflate în dezvoltare în paralel.
„Cererea există. Noi trebuie sa ne mulăm pe ea. Dar mai e un aspect, băncile de la noi finanțează, pentru cumpărători, doar achiziții de locuințe aflate în faza finală. Dacă ar finanța în toate fazele de construcție, piața s-ar schimba. Noi vindem cam 70% dintre apartamente cu credit, și dacă acesta va încetini vom avea probleme”, spune Tinu Sebeșanu.
De asemenea, acesta spune că Impact va intra și pe piața medium high, și va face un proiect pe Barbu Văcărescu, unde compania împarte cu Cefin Real Estate un teren de circa 75.000 mp. De altfel, în urma unui proces a cărui primă soluție a fost pronunțată pe 30 septembrie 2021, terenul a fost împărțit între cele două companii astfel:
- A fost atribuit către Impact o suprafață de teren de 25.424 mp – lotul din partea de Nord;
- A fost atribuit către Cefin o suprafață de teren de 50.848 mp – lotul central si lotul din Sud;
- Impact va plăti Cefin circa 1,5 milioane de euro în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii;
- Cefin va plăti Impact suma de 3,7 milioane de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (2/3 din taxa de timbru şi onorarii de avocat).
În aceeași perioadă, Impact Developer & Contractor a semnat și o scrisoare de intenție pentru achiziția unui teren cu suprafața de 55.000 mp de la Nusco Imobiliaria SRL.
„Terenul este situat în București – sectorul 2, în zona Promenada, care reprezinta un puternic pol comercial, de birouri si rezidential al capitalei. Aici Impact intenționează dezvoltarea unui nou ansamblu rezidențial de calitate, care să răspundă cererii în creștere a zonei”, se arată într-un comunicat al companiei remis Bursei de Valori Bucureşti.
Terenul din Barbu Văcărescu cumpărat de Impact de la Cefin face parte dintr-un lot de aproape opt hectare, unde este complexul de divertisment Zone Arena, folosit pentru evenimente şi concerte. Compania a anunţat că va ridica acolo un ansamblu rezidenţial cu cel puţin 1.000 de apartamente.
Impact dezvoltă în prezent proiectele Luxuria cu 630 de apartamente (finalizat), Greenfield Băneasa, va începe dezvoltarea Greenfield Copou în Iași, cu 1.096 de apartamente, și proiectul rezidențial Boreal Constanța care va include 700 de apartamente.
De altfel, Impact a anunțat recent că va dezvolta în următorii șase ani circa 10.000 de apartamente în mai multe orașe din țară, pentru care va investi 1,4 miliarde de euro.
Mai mult, potrivit lui Sebeșanu, proiectul gigant Greenfield din Băneasa are 20 de hectare de teren rezervă.
„Vom introduce și pompe geotermale în Greenfield, ca să scădem facturile oamenilor. Sunt investiții în plus, dar sunt necesare”, explică Tinu Sebeșanu.
Compania e controlată în proporție de aproape 59% de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, alt investitor major fiind Adrian Andrici cu 15,9%. Restul acțiunilor se află în posesia mai multor persoane juridice și fizice.